Nu, nu mai lupt cu imposibilul!

Nu mai lupt cu imposibilul..oare sa fie ceea ce ar fii trebuit sa-mi ofere un fel de inchidere? Nu mai lupt..dar eu mereu lupt, oricine lupta.

Cum ar fii o lume utopica.Utopia - asa s-ar numii planeta aceasta ideala,fara cusur.
S-a terminat.

Ce ciudat pare cand din visare cazi.Ce ciudat pare cand nu mai ai suflare si dintr-o data parca tot plamanul tii se inunda cu oxigen, se umfla cu ceva ce seamana a speranta.

Si e pace in juru-mi. Closure.

E pace.

Difuzie.

Era confuza..o stare alerta o chinuia, in urechi i se urcase pulsul,si îl simțea de parca dansa singur.

Cineva ii tot servea ceva, si un gust dulce acrișor i se strecura printre buze,apoi ii delecta papilele gustative, si se strecura ușor în faringe,iar stomacul pulsa.

Basul ii canta frenetic in timpan.Trompeta făcea întrecere cu bătăile inimii.

Mâinile-i se mișcau singure, de parca erau flasce si totodată ambiționate de un ritm alert al sângelui .

S-a întâmplat iar,cineva i-a lăsat o dara peste dinți, o gura calda o acoperea pe-a ei, totul era in ceata, si ceata ii servea drept scuza.

Lichidul rece, si dulce ii trecea prin minte de data asta, simțea nevoia sa ii regăsească dulceața, cineva ii degusta prin atingere corpul,si ușor usor începuse a se legăna in ritmul lui.

S-a întâmplat, ceva surprinzător de acrișor, si ceva necunoscut i-a transmis fiori pana in adâncul neuronilor. Avea o difuzie constanta si alternanta de senzații, se jucau prin parul ei, se distingeau clare alunecări pe corpul ei,si totul devenea din ce in ce mai intens.

Sângele ii fierbea, dar o fiertura mai puternica ii pulsa intre coapse.

Si fugi,lăsă senzația in urma, o ardere pe esofag fu înlocuită.

Cauta răceala,cauta sa se dezmeticească,dar singurul lucru care putea sa-l facă, era sa încerce sa îndepărteze culorile alea enervante, si mișcările acelea rapide.

Si becul ii juca feste, si lumina o orbea, era in așteptare./

Brusc reîntâlni senzația pierduta. I se părea o veșnicie de cand nu a mai simțit-o,dar realitatea spunea ca sunt doar cateva secunde.

Si limba-i obișnuită sa fie hrănită cu senzații pișcătoare se pregătea a fi exploatata.

Un schimb de fluide puțin mai neobișnuit, i-a trecut ceva prin mintea-i rătăcită, rătăcită, si acum a început a se mișca convulsiv in toate direcțiile.

A tras-o o mana, a asezat-o,God knows where,dar știa ca mișcările deveneau lascive, nimic nu ii impunea ce sa facă, ci o direcționa, totul se făcea involuntar,corpul isi amintea părți ca si cum au fost născute odată cu el, si căldura creștea.Si nu ea avea control asupra lui,ci el asupra ei.

Intensitatea locului o făcea sa uite, si in uitare cădea, iar acum cucerirea începea. O cotropeau mii de amintiri, mii de senzații, tactilitatea pielii era atât de sensibila încât orice picătură de apa ii semăna una după alta impresia de explozie.

A pierdut totul într-o secunda,si apoi capul s-a învârtit…senzația de rece a devenit furnicatoare.

Goliciune.

Ah,uite cineva ii hrănește din nou creierul, creierul sau poate limba..si bomba s-a declanșat.Spiritul ei înflăcărat trebuie reținut,dar cum,dar de ce, scuzele pot sa se trezească la răsărit,pana atunci,totul este calculat.Sau poate nu,de fapt nu,ideea ei de a merge cat poate de departe ii da avânt, si corpul se simte dezlănțuit.

Si furtuna a început,acum,atinge-ma,continua,lichid,stomac,mintea....ceata se bifurca,urca tot mai sus.K-boom.

Da,s-a așezat,mintea a încetat sa mai reacționeze,o stare ușoară de amețeală i-a luat locul.Pulsul coboară,încet,tinde sa o liniștească,tiptil către miezul ființei ei.Nici un drog nu ar putea sa facă ceea ce extazul ii produce.Extaz provenit din lucruri necunoscute.

E dimineață.A rămas o ușoară senzație de sec pe gat, si un lac in juru-i.

Speechless.. out smoked..!

Crunta ciudățenie nu sta in faptul ca pot sa gândesc, chiar dacă exista argumente specifice care m-ar putea oricând și oriunde contrazice, ci ca încerc sa separ anumite momente care s-au contopit în mintea mea.

Probabil inconștientul,sau chiar conștientul meu încearcă sa ma inducă in eroare.Nu într-o stare de visare,ci treaza,lucrurile încep sa devina confuze, sau sunt pur si simplu pătrunsă de anumite momente pe care vreau sa le combin pentru un rezultat perfect.

Si totuși ma întreb,oare care ar fi adevărul in toată aceasta treaba excepțională?Ar fi oare mai convenabil sa le dau uitării,si sa-mi creez altele noi,sau vocea aceea enervanta care tot vociferează in capul meu îmi cere o continuare?

Curios.Nici nu pot sa leg fraze coerente,as tot vrea sa scriu,dar am multe idei ce se învârt si la fel nu vor sa se separe.As încerca sa evit aliterațiile,dar este un pic cam dificil.Mi-am ieșit din mana.Descrierile la dracu,nu-mi mai ies ca înainte,nu mai pot sa vad.Asta era,nu mai pot sa vad.

Percepția mea asupra anumitor lucruri s-a schimbat. Nu mai privesc nimic din aceeași prisma.Perspectiva dracului se focalizează diferit,in unghiuri abstracte si geometrii dubioase.

Si inca mai pot sa fac o metafora.Măcar atât.

Efuziune de material

Multe stări,multe dureri,multe emoţii, efuziunile zilnice si chiar si cele reprimate sunt asemenea unor adieri de vânt, te mângâie o idee mai aspru când e rece, o idee mai delicat când este calda.

Interesant este ca nicicand ele nu vor inceta sa apara, ratacitoare, din moment in moment, vor lua nastere noi adieri. Ciudat este ca odata scoase la suprafata, devi avid,incepi sa cauti mai mult si mai mult. Noi suntem niste suflete purtatoare de corpuri materiale. Mereu goi, nicicand satisfacuti, in cautare, in asteptare.

La panda..stau animalele prădătoare. Noi suntem vârful lanţului trofic,dar ce mai vârf, unul demn de a ajunge nici măcar sub cea mai involuata bacterie.

Un vraf de cărţi, un munte de foi, 3 scaune aruncate în diverse colturi, 4 colturi si un geam, o perdea, si un titlu imi sare in ochi.. Cheile secretului..sunt prea pline scaunele acestea, prea încărcate, si nu au de gând sa-mi mai ascundă mii si diverse secrete recalcitrante.

Si îmi vorbeşte de parca ar trebui sa o deschid, se uita la mine cu acele reflecţii de orange, cu acel rosu puternic, si maro contrastant ce-l conţine titlul, îmi spune: - citeşte-ma! . E trist, ea nu ştie ca nu au nici cea mai mica importanta acum, când ale mele gânduri s-au întors. E întuneric si nu pot, chiar si licărirea,de fapt lumina puternica a lumânării ce se situează deasupra capului meu, cea atât de galbena si palida, ce dansează nestingherita pe albul perete, nici ea nu m-ajuta,ci ma îndeamnă sa visez la baluri şi falduri de materiale ce curg în râuri colorate.

Noapte buna.

Ar fi timpul..

Stand,privind,analizand..concluzionand, o gramada de verbe in forma gerunziu,verbe care nu le-am pus nici macar la o forma personala, ci la una impersonala ..am ajuns totusi la o concluzie..Nu prea mai este nimic stralucitor sau scanteietor, nu prea mai exista flacara in mijlocul drumului, nu prea mai sunt culori pe drumul meu.Stau intr-un singur loc,nu ma misc,nici macar nu exista motricitate,nu nu. Ar fi timpul sa facem schimbul, imi caut un loc unde sa-mi arunc lenea,lejeritatea,lipsa de interes,sictirul,realitatea,lipsa de respect fata de tot ce ma inconjoara. Ar fi timpul sa mai vorbesc si cu mine,sau ar fi timpul sa mai uit si de tot,ar fi timpul sa mai fac ce simt,dar nu inconstient,ci cantarit,planificat. E tarziu..nici macar de o zi nu ma mai bucur. Nu-mi mai pasa de ziua ce vine, lucrurile au devenit lipsite de importanta, se fac doar din obisnuinta, se pun pe rol,si se misca inainte,inapoi, cum o fi, asa sa cada. Pana si cuvintele imi lipsesc, pana si transele ma acapareaza mai des.De data asta lipsa mea in rolul meu isi arata absenta.

Fara ecou.

As vrea sa cred ca mi-a mai ramas ceva din ce am fost, as insista sa incerc sa-mi aduc aminte de tine..dar ce pot sa mai zic, cruda realitatea te-a respins. Nu mai existi. Nici macar nu mai este vorba despre tine. Niciodata nu a fost, ci doar strigatul meu nemuritor, dorinta mea dureroasa de a obtine ce nu am, de a ma metamorfoza in alt om. Ai promis ca nu vei intra cu mine in noul an, de fapt, eu nu am vrut sa te mai vad asociat cu mine, sau langa mine. M-ai epuizat, nu ai fost o victima, nici macar un martir sau vreun sfant,ci pur si simplu ai devenit un decăzut. Razboaie se pornesc, tornade si furtuni, mii si mii de schimbari pe o planeta atat de tanara. De cateva zile tot incerc sa ma conving ca ai merita o simpla explicatie,dar nu o meriti,nu am remuscari,nu ma pot intreba de ce, dar nici nu pot fi judecata, probabil din alte puncte de vedere, nu ma autodistrug,nu, doar traiesc pentru prezentul de azi, pentru ca este un dar, un dar ce maine va fi un trecut dupa care nu vreau sa mai alerg in van. .. de azi pana si ziua de maine va ramane un prezent. Ciudat e ca ma simt eliberata, e ca si cum s-a ridicat un nor de ceata de pe umerii mei, e ca si cum inima mi s-a dezlantuit si in loc de sute de tepi, simt cum mi se umfla pieptul usor si tu nu mai esti acolo sa-i controlezi ritmul, aveam nevoie de asta. Nu am gresit, ci mi-am creat realitatea dupa intensitatea spiritului meu care traieste din emotiile altora. Ai fost prins intr-o criza de personalitate, in care m-am cufundat fara sa-mi dau seama ca era mai mult sau mai putin influentata de tine. Sunt prinsa mereu intre lumi diferite, si nu-mi pasa. Am devenit aroganta, impetuoasa, si totul pentru ca nu-mi pasa. Seman vant si culeg furtuni, nu mai dau nici un pas inapoi,dar stai pana si un sut in fund e un pas in fata, loveste-ma cu putere!.. Am devenit ceea ce mi-am dorit sa fiu, un om fara scrupule, am reusit, am scos cel mai al dracu om din mine, dar nu s-a evaporat total, am fost o mare linistita,serena si pura, am devenit o furtuna pe mare care lasa in urma naufragiati. Acum voi avansa, voi uita pana si ultima urma de tine pe pielea mea...caci ai disparut total din viata mea.Si am intrat intr-un an nou, unde mintea-mi umbla fara ecou, sunt goala,epuizata, dar ma voi intoarce dublu fortificata, nu am sa mai permit sa fiu o jucarie fara baterii,..caci s-au dus zilele unde simteam nevoia sa ma reincarc, acum..sunt eu si atat! In anul meu nou plin de egoism, si fara nici un fel de ecou !