Doar de-as putea..

Am încercat..sa nu te mai vad în vis, sa nu mai vorbesc cu tine pe strada...sa nu iți mai dedic timp...

Am vrut sa uit, sa uit ca ești ca o amprenta veșnică..ca ești frumos, ca ești ca o petala de lalea presărată cu roua dimineții..ca ești dulce-amărui..

Am realizat ca nu pot..ca faci parte din cotidian, din obișnuitul zilnic,din rutina monotona.

Dar ești ca un tatuaj,impregnat pe pielea mea..ai fost alegerea mea, te-au adus mii de ace, te-au pictat sute de dureri, ca apoi cu timpul..sa-mi dau seama ca nici de-as vrea nu as mai putea sa te șterg.

 Nu ești rău,nu ești o imagine dureroasa, ești doar un suflet amețit..Ești ca o gura de aer..îmi desenezi ziua în culori.

Mi-as dori sa fii ca sunetul de vioara, ușor, lent, sa aluneci la mișcarea arcușului..sa aluneci ușor in gândul si in visele mele..dar ești ca furtuna..puternic si arogant,si faci ca totul sa aibă pasiunea unui război..

Si iți atribui eu calități, si te definesc..și îmi trasez încontinuu umbre de realitate gri, dar măcar iluziile acestea sunt cele care nu pleacă nicicând de lângă mine..

Încerc zi de zi sa-mi croiesc o lume alternativa unde sa-mi găsesc liniștea.

Vroiam sa fie ceva pozitiv..dar nu-mi iese, eu sunt întunecată, iar tu ești imperfecțiunea mea.. esti ca golul ce deformează o câmpie, dar in același timp o face sa fie atât de frumoasa si de completa..Reprezinta curba din drumul meu..pot sa deviez, dar totuși sunt in siguranță.

Si ma obosesc gândurile.. dar nu-mi dau pace..as pune un condei pe o hârtiuță, dar sunt convinsa ca ar reuși sa contureze doar doua cuvinte sau trei..

Ești ca o simfonie, o arie atât de frumoasa..care îmi da sens în viata..

Si m-as pierde in răsărit..in umbra razelor de soare ce se retrag ușor de pe nisipurile înfierbântate.. m-as adânci în spuma valurilor ce se zbat pe stâncile înghețate de timp..

M-as lasă purtata de vântul rece al iernii ca un fulg in bătaia lui, sa ma poarte departe.. as alerga pe câmpii in viteza animalelor sălbatice.

Doar de-as putea sa vopsesc amintirea trecutului..

Acum..te uiti la un om mort mergand..

Am facut o alegere .. si va fi cea mai buna pentru toata lumea.

         Fiecare va sta in lumea lui. Ne vom intalni pe linia punctata dintre noi. Vom aduna punctele alea si le vom face sa devina atat de comune si de obisnuite incat vor deveni parte din noi.
 
       Si am facut o alegere. Eu aici, tu nicaieri, sau eu nicaieri, tu peste tot.

Dar nu va mai fi nici un fel de scantei, nu se vor mai alinia planete, nu va mai canta nici o pasare despre al meu dor.

Vei sti intotdeauna ca ai fost si vei ramane, dar nu ma voi mai tortura, chinui, sectiona, separa.
        
           Partea asta de scena e a mea.

Eu am decis, asa o voi juca, si dupa ce cortina va cadea definitiv, vei sti, ca am renuntat.

Nu mai exista moarte, nu mai exista vise calcate pe drumul meu, s-au inchis toate regretele, mi-am taiat aripile, am stins flacara .. si acum astept sa mi se termine tigara, si am plecat.. eu am plecat.. da am renuntat.. tu sti, dar eu nu mai vreau sa stiu, s-a evaporat ca apa in aer, temperatura a facut totul sa se condenseze, sa devina nori, nori pe care eu aleg sa nu mai plutesc. Si e usor acum, caci nu mai simt, iar nimic.

 M-am descatusat, si simt cum am uitat, chiar daca o parte din mine in urma am lasat....eu am ales..si tu nu, nu o mai poti face, pentru ca ai facut-o deja...si cu alegerile traim.
       Kisses, love

Ratacesc intr-un punct inutil.

Mereu incerc sa ma intorc in trecut .. caut un moment, caut un punct , caut un argument, sa ma sprijine, sa-mi redea speranta, caut o motivatie
   Mereu incerc sa-mi amintesc, doar sa calc pentru cateva secunde peste momentele cheie.. caut raspunsuri, mereu.. dar nu stiu cum se face ca oricat de clar vede memoria mea in trecut .. ocoleste , evita sa-mi redea cu exactitate ..momentul, cheia care deschide usile, punctul care mi-a dezradacinat toate crezurile..
   Si apoi caut.. si ratacesc, pe un drum infinit blocat, cu obstacole, si tot incerc sa refac cu pasi marunti, dar mereu dau de ceva ce ma blocheaza..nu reusesc , nu imi da tot ce simt ca am pierdut.. si punctul ala cheie, clipa aia insignifianta..ce dezleaga restul actiunilor mele..
   Creez o poveste, tes in jurul momentului acela, poate, poate gasesc o cale sa ma intorc acolo si sa vad, sa vad ce a declansat avalansa ..
  Nu stiu pentru cati, sau cui i se mai intampla acest lucru, sa poata ajunge atat de departe in trecut prin ochii mintii, dar sa se blocheze intr-un loc de unde sa nu mai poată avansa sau sa se miște, ramai blocat, înghețat..
   Sunt lucruri pe care mi-as dori sa le vad cu aceeași claritate ca pe restul..dar nu pot, si ma blochează groaznic de tare..nu pot înțelege..
   Mai exista momente, in care ma arunc eu singura, le las sa ma capteze, sa ma amestece cu forța lor...pana la un punct unde imi pierd esența mea..si apoi..ma caut cu disperare, rătăcesc ca o pasare pierduta de stol..si știu ca se rupe o bucata din mine care isi cauta drumul inapoi..dar nu-l mai gasesc..
    Incerc sa le inteleg, cum pot uneori sa-mi opresc emotiile, sa le ascund.. sa alung momentele in care radeam cu pofta,si sa-mi asez luciditatea, seriozitatea, sobrietatea inapoi in cap, e ca si cum dezlipesc o piesa din puzzle si restul nu mai are sens, traiesc in piesa aia, respir pentru piesa aia..totul isi pierde din importanta,pentru ca traiesc in lipsa unui intreg,....

                   creez o alta poveste.. si chiar de-as vrea linistea inapoi..nu o mai regasesc..
   Cum se pot separa bucati din mine, cum oare pot sa traiesc asa sectionata fara pic de directie..?
   Am putut odată,acum de ce nu mai pot sa alung agitatia..sa-mi recapat serenitatea ..capacitatea de a fi eu cu mine si eu . E greu sa traiesti cu un alt eu.. e dificil sa-i faci loc in egoismul tau.. te seaca de energie, iti fura din concentrare, te deturneaza din obiectivele originale..si totusi in fiecare zi se duce o lupta apriga intre doua Eu-uri, intre doi tu..intre doua alegeri..si apoi pentru fiecare bucatica de teren castigat se creează o alta poveste.. un alt drum..Si totusi .. nu ma intreba..tot ce-mi spune inima...

You broke me . Now Fix me. Cause You did, break me down.

Daca vreodată ai simtit ceva ca te arde .. daca ai simțit flacăra cum pârjolește, dacă ai văzut cum oxigenul iti ațâță focul .. si cum fulgera scântei..atunci sti. 
  Sti ca doare ca iadul. Sti ca se desparte pământul in loc si se pregătește, gata, gata sa te înghită.
Sti ca tipa fiecare durere in felul ei unic. Sti ca nu mai pot face fata. Sti ca de fapt interiorizez,si am sa ajung la spitalul care nu are nume, decât numere !
     Dar de fapt nu e o durere, ci doar ma macină, ma face sa te uit doar atunci când nu respir. 
  As opri totul de-as putea, dar eu sunt eu, ma arunc in Iad, si apoi încerc sa ma catar înspre ieșire, trag de mine ca de un cal de curse, si la dracu ca nu-mi iese, ma agata cârlige, îmi smulg din carne, si nici nu pot sa conștientizez durerea,păcura imi încinge pielea, aerul ma îneacă, ochii îmi sunt roși de chin, lacrimi de sânge varsă. Atât de mult îmi vine sa tip, si uit sa o fac doar atunci când , atunci cand încetez sa respir... dar cred ca doar imi este dor de tine .. doar atât.. si o transpun in intensitate, in loc sa o las sa isi urmeze cursul..dar imi este atât de dor încât imi vine sa-mi ies din piele.

  Iar la sfarsit, eu sunt soldatul ce mărșăluiește in dezordinea fumegânda.