Ultima zi .. de ieri!

Te intreb si ma intreb de ce ? Oare nu e clar? In prostia in care ne invartim zi de zi, nu se vede? Nu intelegi, nu , nici nu ai avea cum, dar ce sunt eu sa te mai intreb. Existau undeva limite, vrem sa fim sinceri, dar nu am putea accepta sinceritatea totala, un adevar pe jumatate spus ar suna mai frumos. Vrem sa nu fim altoiti de vise, ci taiati cu realitate, dar nici pe departe sa o putem inghiti asa cum este. Vorbim, ascultam, adulmecam despre lucruri mari,atribute profunde,ciudat este ca nu suntem in stare sa le si folosim asa cum trebuie,ci doar pe jumate ca asa suntem noi, niste fiinte pe jumatate complete. Suntem lasi, si nu indraznim sa ne lovim de pereti goi, sunt durerosi,si desigur, noua nu ne place durerea, caci suntem oameni ce incercam sa fim diplomati. Folosim, tot ce ne inconjoara, dar nu gandim, nu avem scrupule, suntem niste coji goale, automatizate. Nu schimbam nimic, ca ne place sa ne abandonam placerii de a fi cat mai perversi,manipulanti, si ne iubim asa cum suntem, niste fiinte nedefinite. Si trece timpul, nici macar nu avansam, ne lasam cotropiti de sentimente ciudate,despre care nu avem nici cel mai mic habar cum am putea sa le controlam,sau sa le asimilam. Ne jucam, ca ne gadila neuronii, creaza placeri nedescrise, pentru ca suntem copii, si hai sa fim seriosi, cum sa lasi copilul din tine sa moara?Ar fi o crima. Naivitatea cui ar mai ramane? Un atribut atat de ideal, ce permite altcuiva sa-l foloseasca contra celuilalt, desigur cum sa nu facem ceva atat de simplu, intindem mana,luam posedam, ce ne pasa ca se alege scrumul din fiinte asa de frumoase. Dar ce sa facem, suntem oameni, si ne place sa luam ce ne lipseste. Ne contopim in milioane de senzatii zi de zi, experimentam, gustam, dar apoi strambam din nas, cand piesele de sah nu pica asa cum ar trebuii, si pionii indraznesc sa se razvrateasca, caci cum sa aiba ei viata? Si curios este ca nimeni, niciodata nu ia atitudine, ci se amesteca in ceea ce le este intins in fata. Si asa se nasc societatile, cei snobi si aroganti, cei mici si perversi, cei ce nu viseaza la ziua de maine, la zorile colorate.Si apoi, pe cine sa mai dam vina, ce asteptari sa mai avem, incotro sa ne mai uitam, cui sa-i mai cerem dreptate, cand ne place extrem de tare sa uitam cine suntem, si sa fim altii?Dar departe,departe tare de tot acest mare urat,sunt si ei,visatorii, bine ca mai exista si asa ceva,care uite inca au supravietuit, da,doar ca sa faca un paradis al lor,dar cel putin ei viseaza la neatins,la frumos,nu denigreaza realitatea, ci o imbogatesc,ii dau culori,curcubeele se deschid..cu toate ca in realitatea lor putini patrund,dar uite ca exista ei, zburatorii din noaptea albastra. Altruismul,generozitatea sunt de fapt fete ale unei monezi, egoismul asteapta pe partea cealalta, pentru ca nu facem altceva decat sa aratam o fata unei lumi ce cere sa ridice pe altul in slavi, si nu sa-l vada egoist, caci e rau,e urat. Intr-un final, nu exista paradis, doar un iad infrumusetat pe acest pamant. Si spune-mi tu, ce sa mai astept eu de la ziua de maine?Pentru ca azi este ziua de maine pentru care te ingrijiorai ieri.

Unde sunt eu?

Mi-e dor..mi-e dor de mine..de tine..de cea care ai fost..dar oare am fost vreodata alta?Oare m-am schimbat?Oare ce vad e real,oare ce simt e realitatea. Ochii spun ca da,inima spune ca nu.Ma ascund intre pereti,arunc amintiri din trecut,dansez in picioare,ma descalt de frica.imi adun curajul si iti spun..revino-ti ai 20 d ani..si ce daca spune o voce..ii ai degeaba..geana fuge,lacrima o urmeaza..sunt eu,sau realitatea ma ineaca?Sunt eu,sau doar o slaba tentativa de a fi altcineva?ma-nsel cu secunda ce trece, alerg minutul ce zboara, si ma afund in ora cruda. O descriere adevarata de fapte..sunt o amestecatura d caracteristici centrale ale altora,o compozitie nefinisata si un copil chinuit d viata..si ce daca,asta e se mai intampla:)..prefer sa treaca ziua peste mine decat durerea prin inima..prefer minciuna ta,decat o cicatrice.Si cand seara se lasa,m-adun din faramite si incerc sa zambesc pt ziua ce vine,fals dar e singura modalitate prin care mastile se alterneaza, prin care nu vad ura din mine cum debordeaza.Azi nu voi fi ea,azi voi desena o alta..si tristetea va fi o groapa adanca,si nu un fapt real,caci azi voi fi cealalta:).. Azi in nestire ma voi arunca in pustiul societatii nebune. Si voi ramane acolo, ma voi delecta cu fiecare grimasa, si cu fiecare reactie, voi stimula tot ce imi va trece prin fata ochilor, le voi lua tot si le voi asterne nimic. Voi schimba indoiala din mine, cu certitudinea din tine. Voi arunca increderea la gunoi, si iti voi aseza un pat de flori. Te vei lovi de fiecare centimentru de durere faptura nevinovata ce ceri a fi lasata in pace, dar cu fiecare pas inainte, vei simtii doi inapoi. Cu fiecare schimbare de curent, ma vei gasi in mijlocul vartejului aparent.Ma voi pierde intr-un final, vor fi prea multe de asimilat, am sa uit ce mi-a fost punct de plecare, chiar voi abandona, ma va speria,dar in final voi revenii. Pare ca nu as sti cine sunt, dar eu sunt eu. Si in continua schimbare tot voi sti ce caut in mintea mea. E obosita si vrea, vrea o pauza, nu mai vrea sa experimenteze, nu isi mai doreste miracole pe pamant, ci doar liniste in gand. Si cand seara se lasa cine sa o mai inteleaga, cine sa o mai asculte decat ea si ea. Ele doua vor discuta, se vor aseza la un ceai, si vor stabili ce se va intampla cu viata acestei fiinte atat de tulburate de viata ce-o chinuie. Ce sa fie oare, ce-i da aripi sa zboare, ce sa fie cand ea nu mai are stare ? Ce o agita, ce nu-i da somnului liniste ? Un copil intr-o gradina cu minuni, si totul straluceste, si razele se joaca, dar mintea-i in ceata. Ce sa mai fie oare, ce-i va da orizontului culoare ?Cand te voi regasi,voi sti ?Ca sunt eu, sau este ea ?Cand imi voi revenii in starea initiala, voi sti ca nu m-am pierdut in valtoare ? Dar oare, tu mai sti ce statut am ? Si totusi prefer sa simulez,sa adopt ce-i al tau, sa uit mereu ce-mi marcheaza inceputul zilei de maine. Caci in preajma ta mereu, voi fi o alta eu.Si sti, ca ma uiti, uiti cate un pic la fiecare bataie de ceas,si uitarea doare, in urma lasi durere. Nu ti se cere reactie,stimul,simboluri, nici macar prezenta, dar insisti sa sapi acolo nu ar trebui,insisti sa ma uiti in ecou. Si totusi unde sunt eu ? Azi sunt cealalta, maine voi fi eu toata. Manipulam totul de parca ar fi plastilina, si racoarea se lasa, si cerul se innegreste..si inima incepe sa doreasca..caci prefer o minciuna in schimbul unei rani.

Distingem mereu intre un vis, un plan ireal,tridimensional, unde ne regasim adesea cele mai intunecate dorinte. Unde dansam in placerea dorului de a-si implinii aceste plasmuiri fantastice, si apoi patrundem in cel de-al doilea plan, cel real, cel pe care il poti atinge sau te poate atinge, cel care chiar daca ai ochii inchisi nu inceteaza sa te trezeasca, te patrunde nemilos, iti ingusteaza perspectivele, te transforma intr-un robot automatizat ce calca pe tiparele omului obisnuit.
Vise, de fapt se numesc dorintele, ideile fara glas, ce se nasc si mor dureros, pentru ca inclinam spre practic, nu mai cautam sa imbogatim sufletul.
Nu stiu cine sunt sau cum sunt, dar incerc sa ma gasesc, in tine, in mine, in fiecare dintre cei ce trec prin si pe langa mine. Nu insemn nimic in comparatie cu restul lumii, sunt un trecator intr-o mare densa,covarsitoare si nervoasa.
Ascunzi in tine un strain, ce separat de lumea aceasta, ar topii si muntii de gheata. Nu poti fi ce-si doresc altii, dar poti fi ce te transforma inima, nu poti ineca ceea ce ea isi doreste, oricat de stapana ar fi ratiunea..
Elibereaza-te de tine, si traieste fara sa ti cont de maine, timpul zboara si nu iarta, nu-i da motive sa te uite in drum, caci se vor risipii multe dintre visele unui muritor de rand, asa ca inalta-te si treci peste ei, peste mormintele stramosilor tai.
Ai inceput sa iubesti..o persoana, si pe restul sa-i urasti...ai inceput sa vezi ..o persoana..si pe restul sa-i uiti, sa-i lasi sa piara pe limba lor..sa-i lasi in negura. Ai inceput sa privesti in lumea viselor ei..dar ai incercat doar sa analizezi..pentru ca ai inceput sa-ti doresti..o persoana.
Sa-i lasam sa arda, inima sa tresara, timpul sa zboare..totul pentru o persoana..care iti ramane pregnant in piele,nari si in raza vizuala.
Ai inceput sa pierzi sirul secundelor,numarul zilelor, culoarea zorilor..dar ai castigat aroma diminetilor tarzii,simfonia muzicii ce-si intinde bratele ocrotitor..
Si visezi..si ce mai poti sa vezi..decat albastrul ispititor, copilul naiv si zambitor..ce sigur iti da forta sa infrunti orice rau pe viitor.
Si-a lasat o dara fierbinte in interior, si tresari, doar la gandul cutremurator, si iti urca pe sira spinarii,te devoreaza, totul devine ametitor..
Dar, totul e prea pur, perfect si complet..oniric..exista totusi si e uimitor, caci mai sti suflete, tu nu-ti doreai povesti in dormitor..nu traiai in virtualul lumilor,ci in realul propriilor tale halucinatii, si acum..nu mai vad scrum..desi frica e constanta,si pandeste in fiece moment,si clipa restanta..si ma incearca, imi seamana frica de intensitatea puritati emotiilor..ma ridica, ma coboara, si ma vor umple ..iar tu..o sa ma uiti,nu o sa mai fiu al tau dor..ci un simplu strain, un trecator.. prin al tau drum halucinant..si istovitor.. o faci prea usor,si totusi te grabesti prea mult sa ignori..si totul pentru o persoana..

..Calatorim in sens invers ..

Mintea joacă feste. Începe o poveste, ciudat e ca de abia acum începe, cînd sperăm sa ajung la sfarsitul ei. Si s-a întors toata lumea pe dos, si îmi doresc sa vad cerul gri si noaptea neagră, dar vad culori intense si multă dragoste.Un mare haos, poate încă o noapte. Poate e nevoie de mai mult. Sau dorm, nu, sigur dorm.Unde zboară gîndul cat de departe, cat de aproape ma poarta, si cum dispar, si cum toate ecranele difuze iau viaţa. E confuz, e ameţitor. E ca drogul, guşti o data , devi dependent. Puţin cate puţin ajungi sa renunţi la tot pentru dependenţa răvăşitoare. De fiecare data e o schimbare, poate mai buna, poate mai rea, iar nu-mi pasa. Si am uitat, ca ar fi trebuit sa fiu de gardă, sa tin urechile si ochii deschisi, dar cat sa-i mai tin, cat de atentă sa mai fiu, pentru ca m-a furat, si a închis usa repede sa nu se sperie. Am deschis ochii, inima,si caut sa regasesc ratiunea, dar am scris atat de mult despre iubire, încît e foarte răpitor, vine devasteaza,fura si apoi te lasă despuiată in mijlocul străzii. Furtuna, e aproape si o simt, curge prin vene si nu-mi va da pace. Voi uita sa merg, si voi începe sa plutesc. Si nu mai e dureros, e al naibii de frumos, caci de data aceasta, chiar daca va trece greu, voi fi tot eu,nu am uitat, nu am uitat ca fumul e ceaţa ce-mi cade pe ochi, nu am uitat ca perdeaua de praf poate fi suflata intr-o secundă. Sunt lucruri ce nu le mai înţeleg, de ce încercînd sa dispar, prind viata tot mai mult, de ce vrand sa te izolez, devi tot mai pregnant, de ce as vrea sa stiu ce se ascunde in spatele cortinei, cand jocul s-a terminat ? Si e mai apasat, e mai impregnat in mine ca niciodata. Intensitatea cu care loveste ma darama, si de-as vrea sa-i tin piept si m-ar da jos intr-o clipita.Sunt lucruri ce le impartim, si altele ce nu. Si totusi stiu ca esti tu, stiu ca esti acelasi tu, si acelasi joc il vom juca mereu, ardem intens, si se alege scrumul. Cenusa, cenusa din care ne reintoarcem. Si focul ce mistuie, il simt in obraji cum arde, cum se urca si coboara, cum fuge prin inima, si apoi se opreste sa-mi coloreze obrajii, am culori,viata si toate ma ard,e asa de fierbinte ca nici nu-mi dau seama ca ma topeste. Nici mintea nu mai vrea sa fie clara, nici limpezimea unui rau cristalin nu as mai vedea-o acum, pentru ca vreau, in soapte, in liniste,in noapte !Si nici macar nu stiu, nu stiu, nici ce simti, nici ce vrei, nici ce-ai vrut, dar nici nu mi-ai da cheia,pentru ca poate sipetele incuiate ar dezlega mistere ingrozitoare, si in orasul cu lumini, fantome s-ar dezlantuii, si ce nevoie sa ai de umbre miscatoare, cand demonii ne urmaresc in fiecare incercare ? Draci mici si ademenitori, pure tentatii in dormitor, care nu ma lasa sa zbor, ci ma forteaza sa ard in interior. Draci micuti si draguti,plecati va rog in al vostru iad inferior/ eu am de visat, de calatorit, de analizat, si sa ma consum infernal de rapid. Sa ard cu pasiune, sa-mi dau peste cap ideile.

Libertatea mea..

Oare se poate sa ingropi ceva atat de adanc incat sa nu-ti dai seama? Sa constientizezi asa de greu,sa invii de abia la un cuvant magic. Si revin la cata putere au cuvintele,spuse la timpul gresit,dar de fapt ce inseamna un timp gresit?Nu exista nici macar cel potrivit. Stam si privim in gol,cum lumea ne atinge in diferite ipostaze,cum ne coboara,sau ne ridica,stam ca niste umbre ce asteapta sa se ridice sub razele de soare. Inghetati si albi,statui,statui vii cautam sa materializam ceea ce ne dorim,ceea ce din dorinta devine nevoie. Si daca ai sti,ca fiecare pas si fiecare miscare iti este masurata de altcineva, si esti analizat,si pus sub straturi de cuvinte ce vor a darama intregul spirit sclipitor, si de fapt esti un om sau o fiinta asa de fragila, atat de sensibila si de casanta, incat nici nu realizezi cand te loveste si te darama. Nici un om nu este rece, dar toti suntem masti, nimeni nu cunoaste adevarata lui esenta, nici macar nu incercam, si toti suntem atat de diferiti,si totusi naivi si visatori,copii,imaturi. Caci toti avem o trasatura comuna, nevoia de libertate,o nevoie care s-a vrut dorinta, dar deja a devenit o nevoie agasanta,sufocanta. Lipsa de libertate o simtim cu totii,in fiecare zi,cand ne trezim si intram in rutina tulburatoare. Tabieturile,obiceiurile,trasaturile neschimbate ce ne definesc pe fiecare in parte, ne comunica nevoia de libertate. Eliberarea de catusele invizibile ale societatii in care traim. Caci suntem toti incatusati de cate o povara,o dorinta,sau o nevoie,un vis sau un tel utopic. Si intr-un final apoteotic rostim aceleasi cuvinte : Oare cand voi fi liber sa traiesc asa cum stiu si vreau? Nu te impiedica niciodata nimic. Simtul de libertate exista nativ,in fiecare din noi,tu decizi daca te incatusezi sau te eliberezi.Tu iti creezi libertatea,chiar si locul unde visezi sa ajungi,daca il hranesti,daca pur si simplu ochii mintii tale il vizualizeaza,chiar acolo instinctiv,inconjurat fie si de sute de griji si temeri,ti-ai creat propriul moment de libertate. Tu o definesti,ii dai culoare,e ca si destinul,care e stapanit de forte invizibile, de fapt e o linie lunga de obstacole,sau de bariere mentale prin care au trecut cei din spate,si urmeaza cei ce vin,percepute de tine a fi asa zisul curs al vietii,numit si destin. Dar asa cum fiecare isi construieste destinul si ceea ce urmeaza a avea,sau asteapta sa aiba, asa si libertatea exista constant, e doar un pic contorsionata de imaginea ochilor lumesti,de realitatea aceasta seaca. Trecem pe langa ea,pe langa cei ce se spune ca o au in fiecare secunda a zilei,dar ciudat e ca, libertatea ce si-o doresc ei,o au chiar cei ce-i privesc cu invidie. Si revenim la trasaturi de baza ale omului de rand: invidie,parsivenie,perversitate le avem,si culmea le stapanim asa de bine, le manipulam ca intr-un joc de papusi. Punem in scena o trasatura, si le alternam in realitate, ca sa atingem scopuri. Si noi..nu,noi nu mai suntem oameni..dar libertatea o ai.Peste tot exista un coltisor de libertate,intinde mana si o vei prinde, nu o scapa si profita de aceste momente rare si unice/ ..libertate o vad in mine, in tine, si toate mastile inconjuratoare.
Eu am libertatea,libertatea de a iubii, de a face ce doresc,de a te vedea langa mine cand am nevoie, de a nu-ti simtii lipsa care este o nevoie ce-mi hraneste imaginatia, de a fi langa mine cand adorm,de a-ti adulmeca mirosul parfumului,de a lasa visul sa ma patrunda pana ce il modelez asa cum isi doreste inima mea, de a simtii cum bratele tale sunt mereu peste mijlocul meu, de a-mi dorii,de a crea, caci sunt libera, cine ma poate oprii ? E libertatea mea.

Don't let it get to the core! :|

Exist, cu si fara tine. Respir,si asta se vede. Efectul drogului prelungit, halucinatia ca becul albastru danseaza in mijlocul tavanului, manerul ushii ce mi-a zambit pervers, capul meu ce se invarte, si imaginatia mea maxim crescuta n momentele astea,imi ofera adrenalina. Aici eu stapanesc finalul,si limita initiala. Dar aici,rad,dansez,plang,uit,iar a doua zi,sunt o alta persoana. Si s-a asezat masca, am devenit joviala, hazlie, orice sunet imi gadila urechile,provocand un alt sunet ce-mi paraseste gatul fara sa-mi dau seama.Totul este mai profund, dar totodata,nimic nu este la fel. Imi parasesc corpul,si ma plimb deasupra lor,si ma-nvart,dar sentimentul este mai intens, inima imi sare din piept, sangele curge si il aud, tamplele imi pulseaza, iar creierul amortit cere din ce in ce mai mult. As fi dependenta daca nu as fi puternica, as fi moarta daca nu as avea autocontrol, mi-as parasii si corpul si inima, as uita de ratiune, si de tot ce ma inconjoara, doar daca acele cateva momente pierdute in timp mi-ar da ce le cer. Ajung atunci sa vorbesc, cu mine, si stam amandoua de vorba, un pic,dar un pic de barfa, uite vezi.. nu mai vad,nu mai aud,totul ma poarta in exterior, pana si corpul meu ma respinge, imi provoaca dureri, si nu-mi da voie nici macar o secunda sa ma transfer in alta dimensiune. Ma urmaresc, ce? nu ti-as spune, dar nici nu as sti sa-ti raspund. Pentru ca nu stiu, singurul lucru prudent acum ar fi sa am o secunda sa respir, ar fi sa zic ca eu nu cedez, dar eu nu mai stiu cine sunt.Se spune ca cei mici sunt ca niste bureti absorb tot ce le este servit, dar eu ..nu mai am ce absorbii, m-au inghitit minciunile, si realitatea asta ma inghite si ma sterge pe zi ce trece mai mult. Si ma integrez in negrul absolut, si nici macar culori sau curcubee nu mai seman, ci doar le astept. Doua jumatati, exista doua jumatati de suflete asemanatoare,una mai buna,cealalta mai intunecata,si cand ele se intregesc, Soarele si Luna plang, marea devine purpurie, si sufletul meu se inalta la cer.Si e o batalie,una lunga si necastigata de nimeni. Caci nimeni nu va reactiona, iar stimulii vor fi nuli. Si eu voi ramane inerta.Oricat as avea eu nevoie de tine, tu nu ai avea nevoie de mine.Incomplet, acesta este cuvantul, vom fi doi incompleti,si ce daca, eu imi voi cerne praf de stele in ganduri, imi voi amortii in continuare gandurile, voi privii prin lentila moarta, si imi ruga ingerul sa ma pazeasca.Dar ingerul dispare incet in aerul care se propaga in linistea apasatoare. Si iti zic, ca ceatza apare si apoi dispare, si incet se transforma intr-o mare tulburare mentala. Comportament maniaco-depresiv, atingi culmile dureroase si apoi niste campuri magnetica si ademenitoare de fericire inconstanta si efemera. Dar totul se termina intr-o mare condensare de stari care nu au legatura una cu cealalta dar se leaga printr-un singur drog, si ala se numeste combinatie care ajuta creieru sa se inece mai rapid in uitare.

Fa-ma nepasatoare!

Cer si nor, praf si vînt, soare si pămînt. Negura, întuneric si pustiu. Doare, s-au ridicat in cercuri dense de praf,si s-au risipit in mîinile vîntului. A trecut prin mana nisipului timp. Si s-a decis. Ca durerea survenita in urma acestui gram de fericire pasata îmi va ajunge cat pentru o viata întreaga. Dar am nevoie de cuști, de porumbei albi sa zboare, de soare strălucitor, de raze călătoare. Am nevoie de zîmbete, de capcane răpitoare. Semăn prea mult a zidul acesta negru si gri in același timp. Devin din ce in ce mai dreapta,mai obtuza. Dar uit,las părți din mine in fiecare om,copiez părți din tine la fiecare pas.Dar nu mai pot. Devin confuza. Uit,si mie nu-mi place sa uit. Visele mele sus pe cer,sus in stele, au plecat si ele. Si ce mai rămîne,carapacea scoicii goala si seacă, pe care o apropii de ureche si auzi ecoul surd al valurilor ce se sparg de mal. Spuma rece ce se lasă acum grea pe nisipul uscat, pașii lor, pașii celor ce ti-au călcat nisipul,ce si-au lăsat urma pe malurile tale. Dar au luat cu ei, pana si carapacea scoicii goale,vor sa mai audă ecoul surd al valurilor ce se sparg de mal. Dar ce suntem noi ?Capcane vii ?Cavități goale ?Sec,dur.Îmi lipsesc momentele in care-mi lăsam gîndurile otrăvitoare departe de tine, si fugeam in tălpile goale nerăbdătoare sa ma încălzesc in bratele-ti primitoare. Si fiecare atingere tulbura liniștea pielii mele,si cu fiecare pas ce se adîncea in nisipul tau umed, ma simțeam din ce in ce mai ușoară, ma reîntorceam acasă.Dar acum acasă înseamna altceva, si de fiecare data e mai greu sa ma întorc, cu inima deschisa iti spun, am nevoie sa ma tragi ușor de mîneca, sa fiu trezita, sa fi mana ce ma ciupește ,caci ceva a adormit in mine. Si e partea cea mai frumoasa,partea care vibrează, ma face sa simt, sa aud, sa ma concentrez pana si la șuieratul fulgului nepăsător ! Cînd ma purtai ademenitor in largul inimii tale,cînd eram eu,tu si cîntecul tăcut , cand se măcina liniștea mintii mele, atunci atingeam apogeul inconștienței. Aud doua persoane in mine, dar amîndouă devin din ce in ce mai opace. Se transforma si mi-e frica. Abstractul acesta ma înfioară. Mi-e dor de tine ! Mi-e dor sa fiu ademenita, leagănă-ma pe tărîmul viselor pline de culoare. Da-mi un strop de raza de soare. Călește-mi inima, incendiază-o, dar reda-mi inconștiența zilelor de mîine. Fa-ma nepăsătoare.


Asculta mai multe audio Muzica