Distingem mereu intre un vis, un plan ireal,tridimensional, unde ne regasim adesea cele mai intunecate dorinte. Unde dansam in placerea dorului de a-si implinii aceste plasmuiri fantastice, si apoi patrundem in cel de-al doilea plan, cel real, cel pe care il poti atinge sau te poate atinge, cel care chiar daca ai ochii inchisi nu inceteaza sa te trezeasca, te patrunde nemilos, iti ingusteaza perspectivele, te transforma intr-un robot automatizat ce calca pe tiparele omului obisnuit.
Vise, de fapt se numesc dorintele, ideile fara glas, ce se nasc si mor dureros, pentru ca inclinam spre practic, nu mai cautam sa imbogatim sufletul.
Nu stiu cine sunt sau cum sunt, dar incerc sa ma gasesc, in tine, in mine, in fiecare dintre cei ce trec prin si pe langa mine. Nu insemn nimic in comparatie cu restul lumii, sunt un trecator intr-o mare densa,covarsitoare si nervoasa.
Ascunzi in tine un strain, ce separat de lumea aceasta, ar topii si muntii de gheata. Nu poti fi ce-si doresc altii, dar poti fi ce te transforma inima, nu poti ineca ceea ce ea isi doreste, oricat de stapana ar fi ratiunea..
Elibereaza-te de tine, si traieste fara sa ti cont de maine, timpul zboara si nu iarta, nu-i da motive sa te uite in drum, caci se vor risipii multe dintre visele unui muritor de rand, asa ca inalta-te si treci peste ei, peste mormintele stramosilor tai.
Ai inceput sa iubesti..o persoana, si pe restul sa-i urasti...ai inceput sa vezi ..o persoana..si pe restul sa-i uiti, sa-i lasi sa piara pe limba lor..sa-i lasi in negura. Ai inceput sa privesti in lumea viselor ei..dar ai incercat doar sa analizezi..pentru ca ai inceput sa-ti doresti..o persoana.
Sa-i lasam sa arda, inima sa tresara, timpul sa zboare..totul pentru o persoana..care iti ramane pregnant in piele,nari si in raza vizuala.
Ai inceput sa pierzi sirul secundelor,numarul zilelor, culoarea zorilor..dar ai castigat aroma diminetilor tarzii,simfonia muzicii ce-si intinde bratele ocrotitor..
Si visezi..si ce mai poti sa vezi..decat albastrul ispititor, copilul naiv si zambitor..ce sigur iti da forta sa infrunti orice rau pe viitor.
Si-a lasat o dara fierbinte in interior, si tresari, doar la gandul cutremurator, si iti urca pe sira spinarii,te devoreaza, totul devine ametitor..
Dar, totul e prea pur, perfect si complet..oniric..exista totusi si e uimitor, caci mai sti suflete, tu nu-ti doreai povesti in dormitor..nu traiai in virtualul lumilor,ci in realul propriilor tale halucinatii, si acum..nu mai vad scrum..desi frica e constanta,si pandeste in fiece moment,si clipa restanta..si ma incearca, imi seamana frica de intensitatea puritati emotiilor..ma ridica, ma coboara, si ma vor umple ..iar tu..o sa ma uiti,nu o sa mai fiu al tau dor..ci un simplu strain, un trecator.. prin al tau drum halucinant..si istovitor.. o faci prea usor,si totusi te grabesti prea mult sa ignori..si totul pentru o persoana..

..Calatorim in sens invers ..

Mintea joacă feste. Începe o poveste, ciudat e ca de abia acum începe, cînd sperăm sa ajung la sfarsitul ei. Si s-a întors toata lumea pe dos, si îmi doresc sa vad cerul gri si noaptea neagră, dar vad culori intense si multă dragoste.Un mare haos, poate încă o noapte. Poate e nevoie de mai mult. Sau dorm, nu, sigur dorm.Unde zboară gîndul cat de departe, cat de aproape ma poarta, si cum dispar, si cum toate ecranele difuze iau viaţa. E confuz, e ameţitor. E ca drogul, guşti o data , devi dependent. Puţin cate puţin ajungi sa renunţi la tot pentru dependenţa răvăşitoare. De fiecare data e o schimbare, poate mai buna, poate mai rea, iar nu-mi pasa. Si am uitat, ca ar fi trebuit sa fiu de gardă, sa tin urechile si ochii deschisi, dar cat sa-i mai tin, cat de atentă sa mai fiu, pentru ca m-a furat, si a închis usa repede sa nu se sperie. Am deschis ochii, inima,si caut sa regasesc ratiunea, dar am scris atat de mult despre iubire, încît e foarte răpitor, vine devasteaza,fura si apoi te lasă despuiată in mijlocul străzii. Furtuna, e aproape si o simt, curge prin vene si nu-mi va da pace. Voi uita sa merg, si voi începe sa plutesc. Si nu mai e dureros, e al naibii de frumos, caci de data aceasta, chiar daca va trece greu, voi fi tot eu,nu am uitat, nu am uitat ca fumul e ceaţa ce-mi cade pe ochi, nu am uitat ca perdeaua de praf poate fi suflata intr-o secundă. Sunt lucruri ce nu le mai înţeleg, de ce încercînd sa dispar, prind viata tot mai mult, de ce vrand sa te izolez, devi tot mai pregnant, de ce as vrea sa stiu ce se ascunde in spatele cortinei, cand jocul s-a terminat ? Si e mai apasat, e mai impregnat in mine ca niciodata. Intensitatea cu care loveste ma darama, si de-as vrea sa-i tin piept si m-ar da jos intr-o clipita.Sunt lucruri ce le impartim, si altele ce nu. Si totusi stiu ca esti tu, stiu ca esti acelasi tu, si acelasi joc il vom juca mereu, ardem intens, si se alege scrumul. Cenusa, cenusa din care ne reintoarcem. Si focul ce mistuie, il simt in obraji cum arde, cum se urca si coboara, cum fuge prin inima, si apoi se opreste sa-mi coloreze obrajii, am culori,viata si toate ma ard,e asa de fierbinte ca nici nu-mi dau seama ca ma topeste. Nici mintea nu mai vrea sa fie clara, nici limpezimea unui rau cristalin nu as mai vedea-o acum, pentru ca vreau, in soapte, in liniste,in noapte !Si nici macar nu stiu, nu stiu, nici ce simti, nici ce vrei, nici ce-ai vrut, dar nici nu mi-ai da cheia,pentru ca poate sipetele incuiate ar dezlega mistere ingrozitoare, si in orasul cu lumini, fantome s-ar dezlantuii, si ce nevoie sa ai de umbre miscatoare, cand demonii ne urmaresc in fiecare incercare ? Draci mici si ademenitori, pure tentatii in dormitor, care nu ma lasa sa zbor, ci ma forteaza sa ard in interior. Draci micuti si draguti,plecati va rog in al vostru iad inferior/ eu am de visat, de calatorit, de analizat, si sa ma consum infernal de rapid. Sa ard cu pasiune, sa-mi dau peste cap ideile.

Libertatea mea..

Oare se poate sa ingropi ceva atat de adanc incat sa nu-ti dai seama? Sa constientizezi asa de greu,sa invii de abia la un cuvant magic. Si revin la cata putere au cuvintele,spuse la timpul gresit,dar de fapt ce inseamna un timp gresit?Nu exista nici macar cel potrivit. Stam si privim in gol,cum lumea ne atinge in diferite ipostaze,cum ne coboara,sau ne ridica,stam ca niste umbre ce asteapta sa se ridice sub razele de soare. Inghetati si albi,statui,statui vii cautam sa materializam ceea ce ne dorim,ceea ce din dorinta devine nevoie. Si daca ai sti,ca fiecare pas si fiecare miscare iti este masurata de altcineva, si esti analizat,si pus sub straturi de cuvinte ce vor a darama intregul spirit sclipitor, si de fapt esti un om sau o fiinta asa de fragila, atat de sensibila si de casanta, incat nici nu realizezi cand te loveste si te darama. Nici un om nu este rece, dar toti suntem masti, nimeni nu cunoaste adevarata lui esenta, nici macar nu incercam, si toti suntem atat de diferiti,si totusi naivi si visatori,copii,imaturi. Caci toti avem o trasatura comuna, nevoia de libertate,o nevoie care s-a vrut dorinta, dar deja a devenit o nevoie agasanta,sufocanta. Lipsa de libertate o simtim cu totii,in fiecare zi,cand ne trezim si intram in rutina tulburatoare. Tabieturile,obiceiurile,trasaturile neschimbate ce ne definesc pe fiecare in parte, ne comunica nevoia de libertate. Eliberarea de catusele invizibile ale societatii in care traim. Caci suntem toti incatusati de cate o povara,o dorinta,sau o nevoie,un vis sau un tel utopic. Si intr-un final apoteotic rostim aceleasi cuvinte : Oare cand voi fi liber sa traiesc asa cum stiu si vreau? Nu te impiedica niciodata nimic. Simtul de libertate exista nativ,in fiecare din noi,tu decizi daca te incatusezi sau te eliberezi.Tu iti creezi libertatea,chiar si locul unde visezi sa ajungi,daca il hranesti,daca pur si simplu ochii mintii tale il vizualizeaza,chiar acolo instinctiv,inconjurat fie si de sute de griji si temeri,ti-ai creat propriul moment de libertate. Tu o definesti,ii dai culoare,e ca si destinul,care e stapanit de forte invizibile, de fapt e o linie lunga de obstacole,sau de bariere mentale prin care au trecut cei din spate,si urmeaza cei ce vin,percepute de tine a fi asa zisul curs al vietii,numit si destin. Dar asa cum fiecare isi construieste destinul si ceea ce urmeaza a avea,sau asteapta sa aiba, asa si libertatea exista constant, e doar un pic contorsionata de imaginea ochilor lumesti,de realitatea aceasta seaca. Trecem pe langa ea,pe langa cei ce se spune ca o au in fiecare secunda a zilei,dar ciudat e ca, libertatea ce si-o doresc ei,o au chiar cei ce-i privesc cu invidie. Si revenim la trasaturi de baza ale omului de rand: invidie,parsivenie,perversitate le avem,si culmea le stapanim asa de bine, le manipulam ca intr-un joc de papusi. Punem in scena o trasatura, si le alternam in realitate, ca sa atingem scopuri. Si noi..nu,noi nu mai suntem oameni..dar libertatea o ai.Peste tot exista un coltisor de libertate,intinde mana si o vei prinde, nu o scapa si profita de aceste momente rare si unice/ ..libertate o vad in mine, in tine, si toate mastile inconjuratoare.
Eu am libertatea,libertatea de a iubii, de a face ce doresc,de a te vedea langa mine cand am nevoie, de a nu-ti simtii lipsa care este o nevoie ce-mi hraneste imaginatia, de a fi langa mine cand adorm,de a-ti adulmeca mirosul parfumului,de a lasa visul sa ma patrunda pana ce il modelez asa cum isi doreste inima mea, de a simtii cum bratele tale sunt mereu peste mijlocul meu, de a-mi dorii,de a crea, caci sunt libera, cine ma poate oprii ? E libertatea mea.

Don't let it get to the core! :|

Exist, cu si fara tine. Respir,si asta se vede. Efectul drogului prelungit, halucinatia ca becul albastru danseaza in mijlocul tavanului, manerul ushii ce mi-a zambit pervers, capul meu ce se invarte, si imaginatia mea maxim crescuta n momentele astea,imi ofera adrenalina. Aici eu stapanesc finalul,si limita initiala. Dar aici,rad,dansez,plang,uit,iar a doua zi,sunt o alta persoana. Si s-a asezat masca, am devenit joviala, hazlie, orice sunet imi gadila urechile,provocand un alt sunet ce-mi paraseste gatul fara sa-mi dau seama.Totul este mai profund, dar totodata,nimic nu este la fel. Imi parasesc corpul,si ma plimb deasupra lor,si ma-nvart,dar sentimentul este mai intens, inima imi sare din piept, sangele curge si il aud, tamplele imi pulseaza, iar creierul amortit cere din ce in ce mai mult. As fi dependenta daca nu as fi puternica, as fi moarta daca nu as avea autocontrol, mi-as parasii si corpul si inima, as uita de ratiune, si de tot ce ma inconjoara, doar daca acele cateva momente pierdute in timp mi-ar da ce le cer. Ajung atunci sa vorbesc, cu mine, si stam amandoua de vorba, un pic,dar un pic de barfa, uite vezi.. nu mai vad,nu mai aud,totul ma poarta in exterior, pana si corpul meu ma respinge, imi provoaca dureri, si nu-mi da voie nici macar o secunda sa ma transfer in alta dimensiune. Ma urmaresc, ce? nu ti-as spune, dar nici nu as sti sa-ti raspund. Pentru ca nu stiu, singurul lucru prudent acum ar fi sa am o secunda sa respir, ar fi sa zic ca eu nu cedez, dar eu nu mai stiu cine sunt.Se spune ca cei mici sunt ca niste bureti absorb tot ce le este servit, dar eu ..nu mai am ce absorbii, m-au inghitit minciunile, si realitatea asta ma inghite si ma sterge pe zi ce trece mai mult. Si ma integrez in negrul absolut, si nici macar culori sau curcubee nu mai seman, ci doar le astept. Doua jumatati, exista doua jumatati de suflete asemanatoare,una mai buna,cealalta mai intunecata,si cand ele se intregesc, Soarele si Luna plang, marea devine purpurie, si sufletul meu se inalta la cer.Si e o batalie,una lunga si necastigata de nimeni. Caci nimeni nu va reactiona, iar stimulii vor fi nuli. Si eu voi ramane inerta.Oricat as avea eu nevoie de tine, tu nu ai avea nevoie de mine.Incomplet, acesta este cuvantul, vom fi doi incompleti,si ce daca, eu imi voi cerne praf de stele in ganduri, imi voi amortii in continuare gandurile, voi privii prin lentila moarta, si imi ruga ingerul sa ma pazeasca.Dar ingerul dispare incet in aerul care se propaga in linistea apasatoare. Si iti zic, ca ceatza apare si apoi dispare, si incet se transforma intr-o mare tulburare mentala. Comportament maniaco-depresiv, atingi culmile dureroase si apoi niste campuri magnetica si ademenitoare de fericire inconstanta si efemera. Dar totul se termina intr-o mare condensare de stari care nu au legatura una cu cealalta dar se leaga printr-un singur drog, si ala se numeste combinatie care ajuta creieru sa se inece mai rapid in uitare.

Fa-ma nepasatoare!

Cer si nor, praf si vînt, soare si pămînt. Negura, întuneric si pustiu. Doare, s-au ridicat in cercuri dense de praf,si s-au risipit in mîinile vîntului. A trecut prin mana nisipului timp. Si s-a decis. Ca durerea survenita in urma acestui gram de fericire pasata îmi va ajunge cat pentru o viata întreaga. Dar am nevoie de cuști, de porumbei albi sa zboare, de soare strălucitor, de raze călătoare. Am nevoie de zîmbete, de capcane răpitoare. Semăn prea mult a zidul acesta negru si gri in același timp. Devin din ce in ce mai dreapta,mai obtuza. Dar uit,las părți din mine in fiecare om,copiez părți din tine la fiecare pas.Dar nu mai pot. Devin confuza. Uit,si mie nu-mi place sa uit. Visele mele sus pe cer,sus in stele, au plecat si ele. Si ce mai rămîne,carapacea scoicii goala si seacă, pe care o apropii de ureche si auzi ecoul surd al valurilor ce se sparg de mal. Spuma rece ce se lasă acum grea pe nisipul uscat, pașii lor, pașii celor ce ti-au călcat nisipul,ce si-au lăsat urma pe malurile tale. Dar au luat cu ei, pana si carapacea scoicii goale,vor sa mai audă ecoul surd al valurilor ce se sparg de mal. Dar ce suntem noi ?Capcane vii ?Cavități goale ?Sec,dur.Îmi lipsesc momentele in care-mi lăsam gîndurile otrăvitoare departe de tine, si fugeam in tălpile goale nerăbdătoare sa ma încălzesc in bratele-ti primitoare. Si fiecare atingere tulbura liniștea pielii mele,si cu fiecare pas ce se adîncea in nisipul tau umed, ma simțeam din ce in ce mai ușoară, ma reîntorceam acasă.Dar acum acasă înseamna altceva, si de fiecare data e mai greu sa ma întorc, cu inima deschisa iti spun, am nevoie sa ma tragi ușor de mîneca, sa fiu trezita, sa fi mana ce ma ciupește ,caci ceva a adormit in mine. Si e partea cea mai frumoasa,partea care vibrează, ma face sa simt, sa aud, sa ma concentrez pana si la șuieratul fulgului nepăsător ! Cînd ma purtai ademenitor in largul inimii tale,cînd eram eu,tu si cîntecul tăcut , cand se măcina liniștea mintii mele, atunci atingeam apogeul inconștienței. Aud doua persoane in mine, dar amîndouă devin din ce in ce mai opace. Se transforma si mi-e frica. Abstractul acesta ma înfioară. Mi-e dor de tine ! Mi-e dor sa fiu ademenita, leagănă-ma pe tărîmul viselor pline de culoare. Da-mi un strop de raza de soare. Călește-mi inima, incendiază-o, dar reda-mi inconștiența zilelor de mîine. Fa-ma nepăsătoare.


Asculta mai multe audio Muzica

Cuvinte .. fara viata!

Stele cad fara rost .. le-am spus ca nu te mai intorci .. nu-mi pasa ca ma sting ushor asteptand.. doar lacrimi mi-ai lasat si un suflet pierdut sa-mi tina de urat !
Cuvinte crestate in suflet, cu durere. S-au stins acum, s-a sters. Desi noaptea nu ma lasa sa dorm, si am scris, pana am descarcat totul..pana am ajuns la epuizare.

Si acum scriu din nou, dar de data aceasta scriu in nestire, scriu pentru cea care nu mai sunt. Am un dor, dar e un dor asa de stins, voce nu mai are, un dor asa de indepartat, asa de estompat, incat nici nu il mai aud. Nici ecou nu mai are.

Zambesc, dar zambesc fals. Imi deschid ochii, imi las inima sa rationeze, ii dau voie sa simta. Ii rup lanturile si o eliberez. Sa faca ce vrea. Ce se mai poate intampla, in piept singuratatea deja s-a instalat, imuna sunt demult la tot ceea ce un om ar putea face sa-mi inlantuie la loc inima in lanturile irezistibile ale iluziilor mincinoase.

E racoare afara, e soare. Iubirile se nasc intr-o secunda. Mor in mai putin de o clipita. Permite-ti acum cat inca mai ai cum, caci apoi iti vei dorii lucruri mai imposibile, vei vrea sa atingi idealul si te va lovii groaznic realitatea cruda.

Fluturi, fiori. Perdele de culori lasate peste ochii dornici sa prinda viata. Magie de sentimente, calea viselor deschisa din nou. Calatoresc in pasi de dans in lumea viselor dulci. Nu ma voi mai intoarce pe acelasi drum. Ci voi continua sa visez, caci azi..totul este acoperit de fum. Dar ce fum, cum ma ademeneste, cum ma cuprinde de mijloc si ma invarte. Si ce senzatie, ce adrenalina. Cum imi reda energia, bucuria. Cum clipa incepe sa devina amintire. Ecranele sunt incarcate. Difuzie de sentimente, spectacolul a inceput.

Pacat. Se va sfarsi curand. Nu sunt din piatra. Dar nu imi permit sa pierd asta. Nu mai vreau sa ratacesc ca o naluca prin vise sfaramate. Nu mai vreau sa simt cutitul care-mi sfasie sufletul. Nu mai vreau sa-mi aduc aminte drumul. Chiar daca ma poarta cu pasi repezi inapoi la tine. Il voi sterge.

Eu, sunt persoana care mereu iti va urmarii evolutia, te voi sprijinii, te voi ajuta,iti voi recladii acolo unde totul se darama. Ruinele vor devenii castele feerice. Drumurile prapastioase vor fi alei pline de frunzele viu colorate. Dar nu-mi cere sa simt durere. Nu-mi cere sa vad compasiune. Nu ma forta sa patrund pe un drum intunecat. Nu pot. Sunt prea incarcata. Vreau sa fug de toata durerea din lume. E multa, si eu o simt in fiecare zi.
Nu iti imaginezi cat ma pot lupta cu demonii mei.
Nu, nu stim cine suntem. Nu ne cunoastem. Dar avem forta, si vom depasi asta.

Voi fi aceeasi eu, iar si iar.La nesfarsit si mereu. Nu exista timp. Nu avem margini,limite. Doar ecoul va ramane in spate. El va fi martor, caci am nevoie de unul, care sa ma trezeasca uneori. Caci eu dorm si visez in permanenta. Asa sunt conceputa, sa gasesc o poveste in orice. Sa visez, sa culeg visele nespuse. O singura poveste in schimb, va ramane legata de mine intotdeauna. Voi imbatranii, si am sa le-o spun si lor, celor ce vor veni. Cei care ma vor intreba cine esti, le voi spune cel mai frumos inger din Rai.Cel cu care am creat un taram magic intangibil. Vei fi amintirea mea calda. Si prin ochii mei de te vei privii, vei vedea, ca mereu orice as face, vei fi umbra mea, ecoul mintii mele nelinistite.

Caci te voi pastra ca fiind o parte din mine. Partea care-o urasc cel mai mult si o doresc intens,in acelasi timp, partea care m-a intregit, si datorita careia am explorat fiecare inch din aceasta lume incredibila si halucinanta. Partea fara de care nu am sa mai pot continua daca o voi pierde. Dar chiar si asa, tu ai format o parte din mine.Te voi pastra…


..m-am gandit..reflectia ta o sa o port mereu cu mine, in oglinda iti voi zambi, si iti voi spune ca azi va fi o zi perfecta. Si voi merge pe strada, si totul va fi vesel si va zambi alaturi de mine. Ma voi certa cu tine in continuare..pentru ca cine va mai fi acolo sa-mi sopteasca ca trebuie sa mai faci ceva, sau sa ma stimuleze, daca nu tu, tu..personalitatea mea dubla, vocea mea interioara.. Nu voi accepta ca intr-o lume atat de bolnava si de ciudata sa te stingi, nu te voi lasa sa dispari iar. Nu, tu vei ramane cu mine, ne vom juca, vom visa, vom crea, peste munti si mari vom trece.

..Tarziu..prea tarziu..

Timpul.. ce are de-a face timpul cu lacrimile ? Cu șiroaiele de doruri înghițite de sughițuri pline de lacrimi .. ce are timpul cu refuzurile?Ce are timpul cu tristețea care se naște in inima celui rănit? Ce are de-a face cu ploaia ce curge liniștită într-o seara de vara călduroasă? Inima, rațiunea, ce au ele in comun? De ce cinci minute furate pot reprezenta schimbarea tuturor principiilor,ideilor,viselor..de ce o oarecare apropiere creează prăpastii uriașe? Cum poți să stai asa indolent, cum poți fi piatra și nu simți? Cum se poate ca vulcanul să erupă și pe tine să nu te afecteze? Pentru ca suntem morți, jumătate morți, bucuroși ca avem lumina zilei de mîine, dar ce se va întîmpla cînd încercăm sa luptam cu restul ființei noastre întunecate..cum vom găsi calea corecta, cum vom putea diferenția binele de rău?Cum să facem tot din nimic, cînd suntem jumătate morți. Dar chiar și asa, sunt împăcată, e okay, asa cum este totul. Pot să ma bucur de fiecare picătură a ploii ce-mi atinge pielea, pot sa simt cum mi se întețește pulsul inimii, pot să visez noaptea, și să zîmbesc dimineața. Sa am diferite motive pentru care zîmbetul meu se naște iar și iar. Si pot sa fac reclama la Colgate o zi întreagă și să nu am un motiv anume, pot să urăsc, sa iubesc, dar o fac pentru ca eu sunt vie. Pot sa alunec pe tărîmul tău, sa ma tîrăsc înapoi in al meu, să-mi alternez pereți de realitate cu zile de idealuri utopice. Si totuși sunt om, si nu cer nimic in plus de la viata aceasta decît tot ceea ce-mi poate oferii.Nu știu totuși dacă as vrea, as putea, in schimb n-as ști daca m-ar mulțumii voința, dacă ea mi-ar da acordul. Dar cum putem sa trăim dacă nu am încercat?Cum am putea sa nu vedem ce este in fata noastră dacă nici măcar nu am încercat? Cum poți sa spui ca iți place dacă nici măcar nu ai gustat? Nu e al tău. Si intervine rațiunea,judeca. Completam spatiile goale si in final reiese ca totul e gol. Valul a trecut, furtuna s-a liniștit. Si continuam. Liniștite trec clipele, se întrepătrund una cu cealaltă,alcătuiesc un tipar ușor,simplu de urmat si de întreținut. Dar unde este scînteia si vîlvătaia de care avem nevoie să condimentam totul? Si cum as fi putut sa ma declar mulțumită cu ce vad si gust acum, dacă in trecut n-as fi gustat plăceri mai mari? Cum să-mi găsesc pacea si liniștea interioara, daca nu as fi trecut prin tot..In schimb, niciodată nu suntem la final, mereu vor fi lucruri/situații/împrejurări necunoscute, iar noi le vom explora..ne vom agata de ele ca si cum nimic înainte nu a existat. Iar viata este o călătorie continua, prin lume,printre stimuli, printre străini, situații. Suntem exploratori, descoperim, învățăm. Noul ne face sa adulmecam, sa ne dorim sa acumulam mai mult, fara limite. Sa se ridice perdelele, sa cînte inimile, la unison. Sa picam din cer, sa ne amintim. Sau nu, life goes on. Si totuși, cand cortina cade, oare as putea sa-mi controlez curiozitatea de a nu-mi dorii sa fiu după ea? As putea sa-mi calc in picioare sentimentele?Da,am făcut-o deja. Ochii grăiesc, iubesc, strălucesc. In schimb nimic nu va mai fi la fel. Totul va fi incomplet, caci îmi voi dorii.. sa ajung la capătul călătoriei, voi vrea sa vad sfîrșitul..Exploratorul din mine isi va da acceptul, la final..cel inexistent.Lasa-l sa cînte, sa vorbească, sa curgă. Lasa-l sa se vadă, da-i viata, si cursul si-l va stabilii singur. Lasa-l sa-si aleagă calea, sa faca greșeli, sa crească. Așteaptă, îngăduie-ți sa respiri, sa plîngi, sa-ți tragi sufletul. Fi tare.Planifica ziua de mîine, sau nu, lasa-l sa curgă..timpul sa fuga. El va ști cînd să se oprească. A trecut prin milenii, a curs fără amestecul tău, nimic nu-l va stăpînii acum.