Doar de-as putea..

Am încercat..sa nu te mai vad în vis, sa nu mai vorbesc cu tine pe strada...sa nu iți mai dedic timp...

Am vrut sa uit, sa uit ca ești ca o amprenta veșnică..ca ești frumos, ca ești ca o petala de lalea presărată cu roua dimineții..ca ești dulce-amărui..

Am realizat ca nu pot..ca faci parte din cotidian, din obișnuitul zilnic,din rutina monotona.

Dar ești ca un tatuaj,impregnat pe pielea mea..ai fost alegerea mea, te-au adus mii de ace, te-au pictat sute de dureri, ca apoi cu timpul..sa-mi dau seama ca nici de-as vrea nu as mai putea sa te șterg.

 Nu ești rău,nu ești o imagine dureroasa, ești doar un suflet amețit..Ești ca o gura de aer..îmi desenezi ziua în culori.

Mi-as dori sa fii ca sunetul de vioara, ușor, lent, sa aluneci la mișcarea arcușului..sa aluneci ușor in gândul si in visele mele..dar ești ca furtuna..puternic si arogant,si faci ca totul sa aibă pasiunea unui război..

Si iți atribui eu calități, si te definesc..și îmi trasez încontinuu umbre de realitate gri, dar măcar iluziile acestea sunt cele care nu pleacă nicicând de lângă mine..

Încerc zi de zi sa-mi croiesc o lume alternativa unde sa-mi găsesc liniștea.

Vroiam sa fie ceva pozitiv..dar nu-mi iese, eu sunt întunecată, iar tu ești imperfecțiunea mea.. esti ca golul ce deformează o câmpie, dar in același timp o face sa fie atât de frumoasa si de completa..Reprezinta curba din drumul meu..pot sa deviez, dar totuși sunt in siguranță.

Si ma obosesc gândurile.. dar nu-mi dau pace..as pune un condei pe o hârtiuță, dar sunt convinsa ca ar reuși sa contureze doar doua cuvinte sau trei..

Ești ca o simfonie, o arie atât de frumoasa..care îmi da sens în viata..

Si m-as pierde in răsărit..in umbra razelor de soare ce se retrag ușor de pe nisipurile înfierbântate.. m-as adânci în spuma valurilor ce se zbat pe stâncile înghețate de timp..

M-as lasă purtata de vântul rece al iernii ca un fulg in bătaia lui, sa ma poarte departe.. as alerga pe câmpii in viteza animalelor sălbatice.

Doar de-as putea sa vopsesc amintirea trecutului..

Acum..te uiti la un om mort mergand..

Am facut o alegere .. si va fi cea mai buna pentru toata lumea.

         Fiecare va sta in lumea lui. Ne vom intalni pe linia punctata dintre noi. Vom aduna punctele alea si le vom face sa devina atat de comune si de obisnuite incat vor deveni parte din noi.
 
       Si am facut o alegere. Eu aici, tu nicaieri, sau eu nicaieri, tu peste tot.

Dar nu va mai fi nici un fel de scantei, nu se vor mai alinia planete, nu va mai canta nici o pasare despre al meu dor.

Vei sti intotdeauna ca ai fost si vei ramane, dar nu ma voi mai tortura, chinui, sectiona, separa.
        
           Partea asta de scena e a mea.

Eu am decis, asa o voi juca, si dupa ce cortina va cadea definitiv, vei sti, ca am renuntat.

Nu mai exista moarte, nu mai exista vise calcate pe drumul meu, s-au inchis toate regretele, mi-am taiat aripile, am stins flacara .. si acum astept sa mi se termine tigara, si am plecat.. eu am plecat.. da am renuntat.. tu sti, dar eu nu mai vreau sa stiu, s-a evaporat ca apa in aer, temperatura a facut totul sa se condenseze, sa devina nori, nori pe care eu aleg sa nu mai plutesc. Si e usor acum, caci nu mai simt, iar nimic.

 M-am descatusat, si simt cum am uitat, chiar daca o parte din mine in urma am lasat....eu am ales..si tu nu, nu o mai poti face, pentru ca ai facut-o deja...si cu alegerile traim.
       Kisses, love

Ratacesc intr-un punct inutil.

Mereu incerc sa ma intorc in trecut .. caut un moment, caut un punct , caut un argument, sa ma sprijine, sa-mi redea speranta, caut o motivatie
   Mereu incerc sa-mi amintesc, doar sa calc pentru cateva secunde peste momentele cheie.. caut raspunsuri, mereu.. dar nu stiu cum se face ca oricat de clar vede memoria mea in trecut .. ocoleste , evita sa-mi redea cu exactitate ..momentul, cheia care deschide usile, punctul care mi-a dezradacinat toate crezurile..
   Si apoi caut.. si ratacesc, pe un drum infinit blocat, cu obstacole, si tot incerc sa refac cu pasi marunti, dar mereu dau de ceva ce ma blocheaza..nu reusesc , nu imi da tot ce simt ca am pierdut.. si punctul ala cheie, clipa aia insignifianta..ce dezleaga restul actiunilor mele..
   Creez o poveste, tes in jurul momentului acela, poate, poate gasesc o cale sa ma intorc acolo si sa vad, sa vad ce a declansat avalansa ..
  Nu stiu pentru cati, sau cui i se mai intampla acest lucru, sa poata ajunge atat de departe in trecut prin ochii mintii, dar sa se blocheze intr-un loc de unde sa nu mai poată avansa sau sa se miște, ramai blocat, înghețat..
   Sunt lucruri pe care mi-as dori sa le vad cu aceeași claritate ca pe restul..dar nu pot, si ma blochează groaznic de tare..nu pot înțelege..
   Mai exista momente, in care ma arunc eu singura, le las sa ma capteze, sa ma amestece cu forța lor...pana la un punct unde imi pierd esența mea..si apoi..ma caut cu disperare, rătăcesc ca o pasare pierduta de stol..si știu ca se rupe o bucata din mine care isi cauta drumul inapoi..dar nu-l mai gasesc..
    Incerc sa le inteleg, cum pot uneori sa-mi opresc emotiile, sa le ascund.. sa alung momentele in care radeam cu pofta,si sa-mi asez luciditatea, seriozitatea, sobrietatea inapoi in cap, e ca si cum dezlipesc o piesa din puzzle si restul nu mai are sens, traiesc in piesa aia, respir pentru piesa aia..totul isi pierde din importanta,pentru ca traiesc in lipsa unui intreg,....

                   creez o alta poveste.. si chiar de-as vrea linistea inapoi..nu o mai regasesc..
   Cum se pot separa bucati din mine, cum oare pot sa traiesc asa sectionata fara pic de directie..?
   Am putut odată,acum de ce nu mai pot sa alung agitatia..sa-mi recapat serenitatea ..capacitatea de a fi eu cu mine si eu . E greu sa traiesti cu un alt eu.. e dificil sa-i faci loc in egoismul tau.. te seaca de energie, iti fura din concentrare, te deturneaza din obiectivele originale..si totusi in fiecare zi se duce o lupta apriga intre doua Eu-uri, intre doi tu..intre doua alegeri..si apoi pentru fiecare bucatica de teren castigat se creează o alta poveste.. un alt drum..Si totusi .. nu ma intreba..tot ce-mi spune inima...

You broke me . Now Fix me. Cause You did, break me down.

Daca vreodată ai simtit ceva ca te arde .. daca ai simțit flacăra cum pârjolește, dacă ai văzut cum oxigenul iti ațâță focul .. si cum fulgera scântei..atunci sti. 
  Sti ca doare ca iadul. Sti ca se desparte pământul in loc si se pregătește, gata, gata sa te înghită.
Sti ca tipa fiecare durere in felul ei unic. Sti ca nu mai pot face fata. Sti ca de fapt interiorizez,si am sa ajung la spitalul care nu are nume, decât numere !
     Dar de fapt nu e o durere, ci doar ma macină, ma face sa te uit doar atunci când nu respir. 
  As opri totul de-as putea, dar eu sunt eu, ma arunc in Iad, si apoi încerc sa ma catar înspre ieșire, trag de mine ca de un cal de curse, si la dracu ca nu-mi iese, ma agata cârlige, îmi smulg din carne, si nici nu pot sa conștientizez durerea,păcura imi încinge pielea, aerul ma îneacă, ochii îmi sunt roși de chin, lacrimi de sânge varsă. Atât de mult îmi vine sa tip, si uit sa o fac doar atunci când , atunci cand încetez sa respir... dar cred ca doar imi este dor de tine .. doar atât.. si o transpun in intensitate, in loc sa o las sa isi urmeze cursul..dar imi este atât de dor încât imi vine sa-mi ies din piele.

  Iar la sfarsit, eu sunt soldatul ce mărșăluiește in dezordinea fumegânda.

“When we hide nothing, we can give everything.”

Totul e mai inghetat decat gheata...si totusi..stiu cat de greu poate sa fie...atunci cand nimic nu mai are sens...dar ..

De ce ma minti?

 De ce ne mintim unul pe altul ?

  

De ce nu poti fi sincer nici macar pentru cateva clipe...cateva secunde de luciditate in care sa spui..asta gandesc,asta vreau si asta am sa fac.

De ce mereu te ascunzi in munti de cuvinte pe care nici tu le crezi?

De ce mereu incerci sa maschezi realitatea in loc sa o lasi asa cum este ?Urata si meschina.

Nu iti port ranchiuna, nu am nici un fel de sentiment fata de tine. Dar imi ranesti orgoliul,imi supui inteligenta unui chin intens.

Daca as fi vrut pana acum ti-as fi cerut ceva,dar nu ma mai minti.

Nu te mai minti nici pe tine, nu suport minciuna.Stiu ca adevarul e mai greu de suportat, dar nu mai minti,singurul lucru pe lumea aceasta care ma mananca de vie este minciuna.

.. Si tu continui sa o faci...

Tu chiar nu stii ca nu sunt asa de naiva pe cat par .. ma jignesti cu fiecare minut pe care il petreci mintindu-ma...

Nu are importanta, nici nu ma intereaseaza ce faci...doar nu ma mai minti, nu are sens, nu isi are locul..

Stiu ce am facut, stiu ca poate te-am ranit, desi nu cred..dar inceteaza..nu faci decat sa te privezi de momente ..

E penibil..pentru ca nu sunt credula..sunt foarte receptiva,si te miros...nu mai face asta.

Ma doare pentru ca nu numai ca niciodata nu o sa mai fie nimic intre noi..decat minciuni..

De fapt..stai...minte-ma,minte-ma frumos...asta a mai ramas..minciuni,iluzii...

Dar gandeste-te..daca as fi vrut sa plec as fi facut-o pana acum...nu as fi stat sa te ascult cum ma minti frumos...

Oricum nu-mi pasa ..dar nu o mai face...alternative sunt...nu mai reprezentam nimic unul in lumea celuilalt,stiu ca nu ne-am schimbat..nimeni nu se schimba..oricat de mult timp trece...timpul nu face decat sa aplaneze durerile..sa estompeze golurile...incearca sa nu le mai umpli de minciuni si falsitati...nu are sens...

Dar te rog...inceteaza.

Stiu ca incercam sa ne prefacem ca nu conteaza nimic, ca totul este praf si indoit...dar ce sens are sa ma minti asa... perseverand in prostie..de ce sa o faci atata timp cat nu ai nici un interes...eu continui sa scriu...si vezi golul meu nu s-a umplut ..s-a transformat cu timpul...a devenit timp irosit..pierdut pe cai naturale..

Si suntem toti singuri intr-o lume asa de ticsita..si totusi uita sa minti...

E drept sa alegi.

Existentialism...fapte existentiale..vieti.

Traim,si totusi facem tot posibilul sa ne aruncam intr-o groapa fara fund cat de mult putem.

Si traim, dar gandirea rationala, gandirea cognitiva,se afunda si ea intr-un abis.

O tinem inchisa atunci cand suntem pe marginea colosala a nebuniei.

Nebunie sau normalitate,dragoste sau ura, disperare sau ignoranta, intre toate exista o linie atat de subtire si de usor de calcat.

Linii,tuturor ne plac liniile,toti le incalcam.Avem limite auto impuse doar ca sa le putem proba,cat de puternice sunt,cat de interzisi ramanem.

Avem o viata, facem alegeri,si cu alegerile acestea invatam sa traim.Alegeri,niciodata nu ai forta necesara sa spui "da",certitudinea necorupta, invincibila. Faci o alegere si apoi speri ca ai sa poti trai cu ea.Alegerea,alegi sa traiesti,dar inoculezi in acelasi timp si ideea ca ai sa mori,dar ai ales,asa ca ce te mai piedica sa o faci ?

   In fiecare zi facem alegeri mai usoare sau mai grele. Dar ele mereu ne ofera oportunitati.

Da, de aceea alegem, ca sa avem oportunitati.Imense ferestre de oportunitai,si totusi o sa existe o alegere definitiva, si cu aceea si in aceea va trebui sa investesti toata forta ta vitala,toata puterea cognitiva,si tot rationalul acela care se plimba pe culmea prapastiei ingemanata cu nebunia.Si te intrebi daca alegerea iti prezinta atatea oportunitati,si iti da o imensa satisfactie,de ce apoi iti da si un univers de regrete ?
 
   De ce nu sa tai,suturezi si inchizi?De ce nu este ca o operatie simpla?
 
   Alegeri, ai grija cum privesti pe fereastra,caci unghiurile perspectivei nu se intalnesc.Nu au nici macar o proiectie in infinit,ai de ales cum judeci alegerea,si apoi ai de ales cum traiesti cu ea.
 
     E ca o femeie, mereu complicata,niciodata relaxata,si cand te astepti mai putin, ungherele ascunse ale acestei alegeri te scufunda in disperarea nebuniei.
 
         Dar inca este dreptul tau sa ALEGI.

Inert.

Toate povestile incep si se termina la fel. Uite o poveste care a inceput si nu s-a mai terminat de fel.

 Nu sufar de obiectivitatea naratorului, pentru ca naratorul se transpune pic cu pic in opera ce isi va desemna singura demersul.

   Nici macar nu am urme de ideologii estetice ca romantismul, ci relatez prin luciditatea creierului.

  Si sa incepem cu inceputul, sa ne avantam in rasarituri.

 Mii de cuvinte se preling intr-un timp inghetat. Asa ca fiecare pagina va fii un episod de cuvinte dezghetate.

 

Noaptea..timpul si tema literara favorita a tuturor scriitoriilor, fie ei romantici,realisti sau chiar iluministi.

 Toti vrand, nevrand s-au legat de noapte, i-au facut un cult literar, au ridicat-o la rang de poveste. I-au dat un fir, i-au intinat procesele naturale, au personalizat-o, au inzestrat-o cu puteri, ba chiar si astrului nostru natural i-au dat viata, i-au razboit destinul cu cel al noptii, au pus-o in antonimie cu cea pe a carei panze se ridica si coboara.

 

   Asa incepe povestea aceasta : noaptea..unde soaptele se ascund, unde umbrele coboara in legea lor, unde oamenii traiesc intr-o ceata continua, adaugam noptii acesteia putina oboseala si o privire printr-un geam.

 Dincolo de acest geam regasim caldura si singuratate, regasim o fata in miez de noapte.

Discutii,cuvinte,si apoi un strop de ploaie, si uitandu-se lung inspre geam, un alt material de geam se sparse, si lichidul ce ar fii trebuit sa o adoarma, in van se zbate pe lemnul lucios.

Lumini . –La dracu! Zise ea, dincolo de geam.

Vazand ceva luminand in spate, nici astrul martor, nici Luceafarul zburator nu s-ar fii gandit, ce avea de gand acea stinsa de picaturi, noapte.

  „Sa fii romantic in ploaie, la dracu, ce frumos, si uite cum niste cuvinte aprind un chip demult inchis.” Se gandi.Si apoi timp de cateva secunde, imortalul spatiu, ce mananca cate putin din mortalitatea omului, se opri.

   

   Trecu rapid in revista ceva ganduri,ceva fluturi, ceva fioruri deranjante prin stomac,si apoi se puse langa ceva modern,deoarece nu suntem intr-un castel asediat.

Iar printii pe cai albi nu mai exista, si nici domnisoarele stresate de vreun dragon sau zmeu lacom nu mai traiesc.

 Crud,poate un basm ne-ar fii ajutat.

   

   Totul se invarte intre cuvinte, ele iti dau putere, informatia te ridica, caci ea este cea care detine forta mistuitoare.

Si in loc sa spui lucrului pe nume, ii dai o nota conotativa, si in loc sa ajuti sa se inteleaga ii atasezi sensuri divine. Si ce mult ii mai placu acestei fiinte inutile sa se joace intre aceste cuvinte.Sa-i aleaga sensul potrivit, sa caute subintelesul intre paturile calde si in miez de noapte. Si cat de incantator i se paru ca in sfarsit a gasit ce cauta, ca in tot ciudatul acesta se mai ingana un alt fel de ciudat.

    Si la sfarsit.. s-a rupt un drac in Iad. Si a disparut pentru veciie. Nici infernul nu te mai salveaza acum. Caci tot ce-a fost candva ideologic, sau oniric l-ai lasat sa moara sub straturi de ignoranta, sub munti de minciuna, sau pur si simplu l-ai ascuns ca pe o comoara.

     Si nu mai este nici un licar de speranta,nici macar unul simplu, care sa-i mai redea din credinta. Curios, ce-i diferit de atunci, este ca acum...nu ne mai pasa..nici mie, fata din miez de noapte, nici vocii aceleia caruia nu ii tace fleanca..Ne pare rau ca ne-ai ranit, ca te-am ranit,dar nu ai reusit nici o clipa sa ne arati ce vrei,si noi am obosit..si a incetat sa ne mai dea de gandit.