Distingem mereu intre un vis, un plan ireal,tridimensional, unde ne regasim adesea cele mai intunecate dorinte. Unde dansam in placerea dorului de a-si implinii aceste plasmuiri fantastice, si apoi patrundem in cel de-al doilea plan, cel real, cel pe care il poti atinge sau te poate atinge, cel care chiar daca ai ochii inchisi nu inceteaza sa te trezeasca, te patrunde nemilos, iti ingusteaza perspectivele, te transforma intr-un robot automatizat ce calca pe tiparele omului obisnuit.
Vise, de fapt se numesc dorintele, ideile fara glas, ce se nasc si mor dureros, pentru ca inclinam spre practic, nu mai cautam sa imbogatim sufletul.
Nu stiu cine sunt sau cum sunt, dar incerc sa ma gasesc, in tine, in mine, in fiecare dintre cei ce trec prin si pe langa mine. Nu insemn nimic in comparatie cu restul lumii, sunt un trecator intr-o mare densa,covarsitoare si nervoasa.
Ascunzi in tine un strain, ce separat de lumea aceasta, ar topii si muntii de gheata. Nu poti fi ce-si doresc altii, dar poti fi ce te transforma inima, nu poti ineca ceea ce ea isi doreste, oricat de stapana ar fi ratiunea..
Elibereaza-te de tine, si traieste fara sa ti cont de maine, timpul zboara si nu iarta, nu-i da motive sa te uite in drum, caci se vor risipii multe dintre visele unui muritor de rand, asa ca inalta-te si treci peste ei, peste mormintele stramosilor tai.
Ai inceput sa iubesti..o persoana, si pe restul sa-i urasti...ai inceput sa vezi ..o persoana..si pe restul sa-i uiti, sa-i lasi sa piara pe limba lor..sa-i lasi in negura. Ai inceput sa privesti in lumea viselor ei..dar ai incercat doar sa analizezi..pentru ca ai inceput sa-ti doresti..o persoana.
Sa-i lasam sa arda, inima sa tresara, timpul sa zboare..totul pentru o persoana..care iti ramane pregnant in piele,nari si in raza vizuala.
Ai inceput sa pierzi sirul secundelor,numarul zilelor, culoarea zorilor..dar ai castigat aroma diminetilor tarzii,simfonia muzicii ce-si intinde bratele ocrotitor..
Si visezi..si ce mai poti sa vezi..decat albastrul ispititor, copilul naiv si zambitor..ce sigur iti da forta sa infrunti orice rau pe viitor.
Si-a lasat o dara fierbinte in interior, si tresari, doar la gandul cutremurator, si iti urca pe sira spinarii,te devoreaza, totul devine ametitor..
Dar, totul e prea pur, perfect si complet..oniric..exista totusi si e uimitor, caci mai sti suflete, tu nu-ti doreai povesti in dormitor..nu traiai in virtualul lumilor,ci in realul propriilor tale halucinatii, si acum..nu mai vad scrum..desi frica e constanta,si pandeste in fiece moment,si clipa restanta..si ma incearca, imi seamana frica de intensitatea puritati emotiilor..ma ridica, ma coboara, si ma vor umple ..iar tu..o sa ma uiti,nu o sa mai fiu al tau dor..ci un simplu strain, un trecator.. prin al tau drum halucinant..si istovitor.. o faci prea usor,si totusi te grabesti prea mult sa ignori..si totul pentru o persoana..

..Calatorim in sens invers ..

Mintea joacă feste. Începe o poveste, ciudat e ca de abia acum începe, cînd sperăm sa ajung la sfarsitul ei. Si s-a întors toata lumea pe dos, si îmi doresc sa vad cerul gri si noaptea neagră, dar vad culori intense si multă dragoste.Un mare haos, poate încă o noapte. Poate e nevoie de mai mult. Sau dorm, nu, sigur dorm.Unde zboară gîndul cat de departe, cat de aproape ma poarta, si cum dispar, si cum toate ecranele difuze iau viaţa. E confuz, e ameţitor. E ca drogul, guşti o data , devi dependent. Puţin cate puţin ajungi sa renunţi la tot pentru dependenţa răvăşitoare. De fiecare data e o schimbare, poate mai buna, poate mai rea, iar nu-mi pasa. Si am uitat, ca ar fi trebuit sa fiu de gardă, sa tin urechile si ochii deschisi, dar cat sa-i mai tin, cat de atentă sa mai fiu, pentru ca m-a furat, si a închis usa repede sa nu se sperie. Am deschis ochii, inima,si caut sa regasesc ratiunea, dar am scris atat de mult despre iubire, încît e foarte răpitor, vine devasteaza,fura si apoi te lasă despuiată in mijlocul străzii. Furtuna, e aproape si o simt, curge prin vene si nu-mi va da pace. Voi uita sa merg, si voi începe sa plutesc. Si nu mai e dureros, e al naibii de frumos, caci de data aceasta, chiar daca va trece greu, voi fi tot eu,nu am uitat, nu am uitat ca fumul e ceaţa ce-mi cade pe ochi, nu am uitat ca perdeaua de praf poate fi suflata intr-o secundă. Sunt lucruri ce nu le mai înţeleg, de ce încercînd sa dispar, prind viata tot mai mult, de ce vrand sa te izolez, devi tot mai pregnant, de ce as vrea sa stiu ce se ascunde in spatele cortinei, cand jocul s-a terminat ? Si e mai apasat, e mai impregnat in mine ca niciodata. Intensitatea cu care loveste ma darama, si de-as vrea sa-i tin piept si m-ar da jos intr-o clipita.Sunt lucruri ce le impartim, si altele ce nu. Si totusi stiu ca esti tu, stiu ca esti acelasi tu, si acelasi joc il vom juca mereu, ardem intens, si se alege scrumul. Cenusa, cenusa din care ne reintoarcem. Si focul ce mistuie, il simt in obraji cum arde, cum se urca si coboara, cum fuge prin inima, si apoi se opreste sa-mi coloreze obrajii, am culori,viata si toate ma ard,e asa de fierbinte ca nici nu-mi dau seama ca ma topeste. Nici mintea nu mai vrea sa fie clara, nici limpezimea unui rau cristalin nu as mai vedea-o acum, pentru ca vreau, in soapte, in liniste,in noapte !Si nici macar nu stiu, nu stiu, nici ce simti, nici ce vrei, nici ce-ai vrut, dar nici nu mi-ai da cheia,pentru ca poate sipetele incuiate ar dezlega mistere ingrozitoare, si in orasul cu lumini, fantome s-ar dezlantuii, si ce nevoie sa ai de umbre miscatoare, cand demonii ne urmaresc in fiecare incercare ? Draci mici si ademenitori, pure tentatii in dormitor, care nu ma lasa sa zbor, ci ma forteaza sa ard in interior. Draci micuti si draguti,plecati va rog in al vostru iad inferior/ eu am de visat, de calatorit, de analizat, si sa ma consum infernal de rapid. Sa ard cu pasiune, sa-mi dau peste cap ideile.

Libertatea mea..

Oare se poate sa ingropi ceva atat de adanc incat sa nu-ti dai seama? Sa constientizezi asa de greu,sa invii de abia la un cuvant magic. Si revin la cata putere au cuvintele,spuse la timpul gresit,dar de fapt ce inseamna un timp gresit?Nu exista nici macar cel potrivit. Stam si privim in gol,cum lumea ne atinge in diferite ipostaze,cum ne coboara,sau ne ridica,stam ca niste umbre ce asteapta sa se ridice sub razele de soare. Inghetati si albi,statui,statui vii cautam sa materializam ceea ce ne dorim,ceea ce din dorinta devine nevoie. Si daca ai sti,ca fiecare pas si fiecare miscare iti este masurata de altcineva, si esti analizat,si pus sub straturi de cuvinte ce vor a darama intregul spirit sclipitor, si de fapt esti un om sau o fiinta asa de fragila, atat de sensibila si de casanta, incat nici nu realizezi cand te loveste si te darama. Nici un om nu este rece, dar toti suntem masti, nimeni nu cunoaste adevarata lui esenta, nici macar nu incercam, si toti suntem atat de diferiti,si totusi naivi si visatori,copii,imaturi. Caci toti avem o trasatura comuna, nevoia de libertate,o nevoie care s-a vrut dorinta, dar deja a devenit o nevoie agasanta,sufocanta. Lipsa de libertate o simtim cu totii,in fiecare zi,cand ne trezim si intram in rutina tulburatoare. Tabieturile,obiceiurile,trasaturile neschimbate ce ne definesc pe fiecare in parte, ne comunica nevoia de libertate. Eliberarea de catusele invizibile ale societatii in care traim. Caci suntem toti incatusati de cate o povara,o dorinta,sau o nevoie,un vis sau un tel utopic. Si intr-un final apoteotic rostim aceleasi cuvinte : Oare cand voi fi liber sa traiesc asa cum stiu si vreau? Nu te impiedica niciodata nimic. Simtul de libertate exista nativ,in fiecare din noi,tu decizi daca te incatusezi sau te eliberezi.Tu iti creezi libertatea,chiar si locul unde visezi sa ajungi,daca il hranesti,daca pur si simplu ochii mintii tale il vizualizeaza,chiar acolo instinctiv,inconjurat fie si de sute de griji si temeri,ti-ai creat propriul moment de libertate. Tu o definesti,ii dai culoare,e ca si destinul,care e stapanit de forte invizibile, de fapt e o linie lunga de obstacole,sau de bariere mentale prin care au trecut cei din spate,si urmeaza cei ce vin,percepute de tine a fi asa zisul curs al vietii,numit si destin. Dar asa cum fiecare isi construieste destinul si ceea ce urmeaza a avea,sau asteapta sa aiba, asa si libertatea exista constant, e doar un pic contorsionata de imaginea ochilor lumesti,de realitatea aceasta seaca. Trecem pe langa ea,pe langa cei ce se spune ca o au in fiecare secunda a zilei,dar ciudat e ca, libertatea ce si-o doresc ei,o au chiar cei ce-i privesc cu invidie. Si revenim la trasaturi de baza ale omului de rand: invidie,parsivenie,perversitate le avem,si culmea le stapanim asa de bine, le manipulam ca intr-un joc de papusi. Punem in scena o trasatura, si le alternam in realitate, ca sa atingem scopuri. Si noi..nu,noi nu mai suntem oameni..dar libertatea o ai.Peste tot exista un coltisor de libertate,intinde mana si o vei prinde, nu o scapa si profita de aceste momente rare si unice/ ..libertate o vad in mine, in tine, si toate mastile inconjuratoare.
Eu am libertatea,libertatea de a iubii, de a face ce doresc,de a te vedea langa mine cand am nevoie, de a nu-ti simtii lipsa care este o nevoie ce-mi hraneste imaginatia, de a fi langa mine cand adorm,de a-ti adulmeca mirosul parfumului,de a lasa visul sa ma patrunda pana ce il modelez asa cum isi doreste inima mea, de a simtii cum bratele tale sunt mereu peste mijlocul meu, de a-mi dorii,de a crea, caci sunt libera, cine ma poate oprii ? E libertatea mea.