E tarziu, dar mereu a fost...

Sunete, imagini.. Incep sa formeze idei.. Trist, e o intrebare ai totodata o constatare..nu ma mai leaga nimic trupesc , sufletesc.. Parca totul a disparut in neat, ciudat e ca nu mi amintesc, nu mai stiu care i calea, nu reusesc sa deslusesc daca aici trebuie sa ma opresc sau e doar un inceput de sfarsit, amuzant...dar nici aici nu reusesc sa prind cu adevarat esenta cuvantului fericire. Cel mai probabil nu am fost nascuta pt fericire, sunete ce formeaza cuvinte... Cuvintele inca dor, faptele inca ranesc, iar eu fericire tot nu simt. Jumatati de masura, umbre si suspine ale unui sentiment care ma face, cel putin pe mine sa stralucesc, ma umple. Am vrut sa ti vorbesc, poate o sa fie tarziu... Nu stiu,incertitudinea este cumva din nou aliatul meu..intr un fel tot acest calvar va fi povara mea! Evident, incerc sa razbat si parca nu pot ori nu vreau, ori stelele sunt aliniate gresit...imagini, am vrut sa creez.. Creierul, al meu in principiu parca a obosit.. Dar am vrut sa ti vorbesc.. Am vrut sa sti.. Probabil tu o sa fi singura persoana pe care am sa o regret... Dar am obosit.. Si tot ma doare, nu i nimic la fel, si parca mi as dori sa traiesc in trecut, urasc prezentul.. Seamana cu o cireasa amara, diferenta este ca amar predomina... Insir nenumarate cuvinte.. Dar esentialul este ca mi e dor..de o viata mai buna..