Ma simt trista..incerc sa ma adun, dar nu mai reusesc..minut de minut si secunda dupa secunda ma inec in ale mele ganduri, ele alearga necontenite, si incearca sa-mi dea o solutie ..dar au obosit,am obosit si eu, simt nevoia sa fiu iar cu mine, vreau sa revin la stadiul unde nu-mi pasa de nimic si nimeni. Dar consider ca nu mai pot...s-au dus multe din resursele mele, si vad ca dupa cum trece timpul e din ce in ce mai greu sa ma adun. Sunt ravasita,sunt eu si sunt blocata intr-o bucla de timp. E ca si cum bucla asta nu mai vrea sa se desprinda, adevarul ca imi si place, sa stau asa blocata, nu vreau sa renunt, nu pot..si chiar nu incerc. Ma fura de fiecare data ca un vis misterios, am aflat ca imi este mult mai ushor sa incerc sa traiesc un vis, decat sa raman in realitate..am aflat ca lucrurile complicate nu fac decat sa te nemultumeasca,pe cand un vis, un vis frumos te implineste, chiar daca ramane doar la nivel inconstient..Imi este foarte frica sa ma confrunt cu situatia reala, pentru ca mi-as da seama ca am fost doar un "joculetz"...si atunci stiu ca m-ar durea , si as cadea intr-o prapastie fara fund...Dar imi doresc atat de tare, incat imi iese prin pori dorintza de a avea ce nu am acum. Imi doresc prea mult, si am impresia ca din acest motiv nu reusesc sa ma mai dedublez si sa inec amarul asta fara de sfarsit, m-am inecat, mi s-a luat aerul si eu nu am facut nimic sa ripostez, am acceptat situatia, si am predat totul fara lupta, m-am avantat atat de tare incat mintea mea s-a incurcat singura, am uitat sa fiu lucida, sa judec la rece, nu am mai vazut situatia printr-un ecran cum as fi facut de obicei, pur si simplu m-am pierdut pe mine in ecran si nu mai stiu sa ma readun. De data aceasta am fost mult prea patrunsa, am ars prea rapid, si am devenit volatila in mainile altuia. Controlul l-am predat sentimentelor, iar ele au profitat de fiecare moment de slabiciune si m-au acaparat, nelasandu-mi cale de iesire, iar asa am reusit sa ma daruiesc complet, desi a fost gresit ce am facut, pentru ca securitatea mea enorma a fost data jos, pic cu pic.... iar acum , eu sunt tot intr-o bucla unde astept linistita, desi ma omoara linistea mai mult decat orice altceva pe lume, si sufar in tacere, dar simt ca monstrul asta tacut, curand va erupe, si va actiona fara sa gandeasca si o sa se aleaga praful de absolut tot, iar in spatele meu o sa ramana doar praf si cenusa .. si tare ma rog sa nu se intample asta, si tare nu vreau sa-si scoata coltii la lumina my micutz monster...pentru ca voi parjolii tot ce-mi intra in cale ..! Dar in cele din urma .. mi-e dor .. mi-e dor .. si nu pot trece peste !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu