Oameni.....ei..si ..noi

Un om foarte ciudat trecu pe strada si se uita la mine, ma intreba : Tu ? Cu un semn de intrebare in ochi, cu spranceana arcuita si cu privirea goala si plina de repros. I-am raspuns : Eu ! cu aceeasi expresie ca a lui, doar ca mai pronuntata, incercand sa-l imit, ma bufneste rasul, nu am putut ramane serioasa, in situatia de fata. Eu ! Da , trecand pe langa el, si analizand scena din fata mea, nu eram eu protagonista, era ea, o ea importanta pentru un el, si a fost totusi asa de real ca m-a oprit cateva secunde, si am incercat sa-mi explic, EU ? Ce ? Am facut ceva, iar ! Da ma stiam vinovata, eu ! Scena nu mi-era straina, si totusi in secundele acelea poate as fi castigat jumatate de metru si as fi ajuns la destinatie mai devreme, poate cainele din fata mea nu ar fi fost calcat de masina, poate nu as fi avut timp sa ma gandesc ca am anumite greseli repetitive, ca sunt om, ca oricine in viata are ceva de ascuns. Dar cateva secunde acelea mi-au fost furate si eu le-am lasat sa mi se ia, pentru ca in panoul blocat si papusa marioneta ce devenisem simteam ca totul s-a derulat prin fata mea si au inceput sa mi se perinde ultimele actiuni unde sigur am facut ceva gresit, sau am ranit vreo persoana. Si uite cum sentimentul de vinovatie m-a cuprins, m-a determinat sa-mi las acele cateva secunde sa se piarda, desi poate as fi putut castiga la loto .

O femeie m-a privit, m-a masurat de sus pana jos, si-a dat acordul cu privire la aspectul meu, am urmarit in acelasi timp reactia fetei ei, a ochilor ei ce au dat tonul de acord, ca totul este in regula, nu si-a dat seama ca in acelasi timp, eu ii priveam fata ei, si ca ceea ce se citea destul de clar pe ea eu chiar observ, in schimb cu nonsalanta s-a intors si a pufnit, a plecat in momentul in care ni s-au incrucisat parerile ochilor –a mea dezacord – a ei rusine si iritare- ! Alte cateva secunde pierdute pe marginea observarii mecanismelor mimicii si mintii umane, da,eu ma pierd in fata emotiilor umane, traiesc din ele si mereu incerc cate una noua, si totusi as fi putut castiga la loto, in loc sa stau si sa analizez o femeie ce isi micsoreaza ochii cand incearca sa-mi detecteze defectul pantalonilor, sau bucata de piele ce a zarit-o prin crapatura bluzei.

Un copil, mi-a zambit, si s-a indepartat, nu a pierdut timp, nu s-a oprit, ci doar a zambit si a fugit, acest copil il admir, e inocent si pur, va traii dezamagiri pe parcurs, dar azi, a reusit mie sa-mi faca ziua mai buna. El mi-a daruit inapoi toate secundele pierdute,si mi-a dat un motiv sa zbor. Un lucru neinsemnat, un zambet si am plutit.

Ce ushor de multumit suntem, ce fragili si casanti,gingasi si firavi, in fata sentimentelor,bucuriilor cotidiene. Furam din timp, iar el fura din noi.

PS : Totul e un pamflet si trebuie tratat ca atare,ca si restul scrierilor acestui blog.

O planseta lipsita de culoare!

Gust din viata, gustam din savorile ce ne sunt servite, înghițim in sec,adulmecam si gustam, mii si milioane de reacții se declanșează de la singur stimulent, o feerie de culori si senzații cutremurătoare încep sa se descarce in mintea noastră. Se învîrt precum caruselul, dansează si lansează mii de rachetele in creștetul capului. Încerc să ma conectez la inner me, dar e greu si dificil, pentru ca ma cotropesc multe sentimente diferite. Creierul meu are loc sa le alterneze pe toate, dar nu pot face eu fata, pentru ca ele vin pe rînd,dar ma prind descoperita,ma ataca cu mii de încercări,ma doboară brusc,le simt ca avalanșe,mini-avalanșe,scurte si șocante. Dar le gust, si de fiecare data cînd se retrag, ca un reflux,îmi lasă o noua imagine pe vîrful limbii pentru a o putea digera preț de cîteva secunde, iar apoi rapid, fulminant ma ataca o cu totul alta vraja miraculoasa de emoții si sentimente,probabil îngropate. Milioane de ecrane separate se formează in fata ochilor mei, si le privesc pe fiecare in parte, ma simt de parca as avea o minte tehnologica care trăiește in doua realități, a mea si timpul real. Fiecare din ele pătrund și in realitatea umana, dar in cea ireala, umanul nu poate pătrunde, caci este mai dificil, nu au atribute speciale, supranaturale, sunt simple interacțiuni ale omului din mine care încearcă să-și atingă centrul ireal,ceea ce formează o bariera,in acelasi timp creîndu-mi si mie o încărcătură imensa, care se descarca ca fulgerul, simt cum urca un flux de adrenalina, dar in acelasi timp privesc si celalalte imagini ce-mi distrag senzația primara, si ma poarta înspre abandon total. As vrea sa abandonez, sa-mi las mintea sa trăiască, sa-i dau voie sa ma transporte in lumea culorilor si senzațiilor. Si stele nu se mai aprind, si ochii s-au stins, n-ai avea ce sa mai iei, caci lumea mea e in palma ta. Si te-ai dus, te-ai stins, de intuneric te-ai lasat atins. Lumina .. liniste.. s-a deschis.. o raza de soare a patruns, si in acest univers o floare a inflorit. Bzz ..Bzz..Soneria..aia ciudata, nu vrea sa taca, si ma intorc in vis..ma intorc.. plonjez inapoi..in mintea-mi incinsa de idei, una dupa alta,valuri curg,valuri spumoase,furtunoase,ravasitoare.Te pictez in diferite si mii de ipostaze posibile,imaginare, si vine o vremea cand toate se scurg asemenea paletelor de acuarela de pe panza prost pictata, caci tu nu sti sa ramai, ci doar sa fugi, sa uiti, sa indepartezi..si apoi sa vrei sa sti de ce dupa ploaie umbrele au disparut.