Un om foarte ciudat trecu pe strada si se uita la mine, ma intreba : Tu ? Cu un semn de intrebare in ochi, cu spranceana arcuita si cu privirea goala si plina de repros. I-am raspuns : Eu ! cu aceeasi expresie ca a lui, doar ca mai pronuntata, incercand sa-l imit, ma bufneste rasul, nu am putut ramane serioasa, in situatia de fata. Eu ! Da , trecand pe langa el, si analizand scena din fata mea, nu eram eu protagonista, era ea, o ea importanta pentru un el, si a fost totusi asa de real ca m-a oprit cateva secunde, si am incercat sa-mi explic, EU ? Ce ? Am facut ceva, iar ! Da ma stiam vinovata, eu ! Scena nu mi-era straina, si totusi in secundele acelea poate as fi castigat jumatate de metru si as fi ajuns la destinatie mai devreme, poate cainele din fata mea nu ar fi fost calcat de masina, poate nu as fi avut timp sa ma gandesc ca am anumite greseli repetitive, ca sunt om, ca oricine in viata are ceva de ascuns. Dar cateva secunde acelea mi-au fost furate si eu le-am lasat sa mi se ia, pentru ca in panoul blocat si papusa marioneta ce devenisem simteam ca totul s-a derulat prin fata mea si au inceput sa mi se perinde ultimele actiuni unde sigur am facut ceva gresit, sau am ranit vreo persoana. Si uite cum sentimentul de vinovatie m-a cuprins, m-a determinat sa-mi las acele cateva secunde sa se piarda, desi poate as fi putut castiga la loto .
O femeie m-a privit, m-a masurat de sus pana jos, si-a dat acordul cu privire la aspectul meu, am urmarit in acelasi timp reactia fetei ei, a ochilor ei ce au dat tonul de acord, ca totul este in regula, nu si-a dat seama ca in acelasi timp, eu ii priveam fata ei, si ca ceea ce se citea destul de clar pe ea eu chiar observ, in schimb cu nonsalanta s-a intors si a pufnit, a plecat in momentul in care ni s-au incrucisat parerile ochilor –a mea dezacord – a ei rusine si iritare- ! Alte cateva secunde pierdute pe marginea observarii mecanismelor mimicii si mintii umane, da,eu ma pierd in fata emotiilor umane, traiesc din ele si mereu incerc cate una noua, si totusi as fi putut castiga la loto, in loc sa stau si sa analizez o femeie ce isi micsoreaza ochii cand incearca sa-mi detecteze defectul pantalonilor, sau bucata de piele ce a zarit-o prin crapatura bluzei.
Un copil, mi-a zambit, si s-a indepartat, nu a pierdut timp, nu s-a oprit, ci doar a zambit si a fugit, acest copil il admir, e inocent si pur, va traii dezamagiri pe parcurs, dar azi, a reusit mie sa-mi faca ziua mai buna. El mi-a daruit inapoi toate secundele pierdute,si mi-a dat un motiv sa zbor. Un lucru neinsemnat, un zambet si am plutit.
Ce ushor de multumit suntem, ce fragili si casanti,gingasi si firavi, in fata sentimentelor,bucuriilor cotidiene. Furam din timp, iar el fura din noi.
PS : Totul e un pamflet si trebuie tratat ca atare,ca si restul scrierilor acestui blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu