Inert.

Toate povestile incep si se termina la fel. Uite o poveste care a inceput si nu s-a mai terminat de fel.

 Nu sufar de obiectivitatea naratorului, pentru ca naratorul se transpune pic cu pic in opera ce isi va desemna singura demersul.

   Nici macar nu am urme de ideologii estetice ca romantismul, ci relatez prin luciditatea creierului.

  Si sa incepem cu inceputul, sa ne avantam in rasarituri.

 Mii de cuvinte se preling intr-un timp inghetat. Asa ca fiecare pagina va fii un episod de cuvinte dezghetate.

 

Noaptea..timpul si tema literara favorita a tuturor scriitoriilor, fie ei romantici,realisti sau chiar iluministi.

 Toti vrand, nevrand s-au legat de noapte, i-au facut un cult literar, au ridicat-o la rang de poveste. I-au dat un fir, i-au intinat procesele naturale, au personalizat-o, au inzestrat-o cu puteri, ba chiar si astrului nostru natural i-au dat viata, i-au razboit destinul cu cel al noptii, au pus-o in antonimie cu cea pe a carei panze se ridica si coboara.

 

   Asa incepe povestea aceasta : noaptea..unde soaptele se ascund, unde umbrele coboara in legea lor, unde oamenii traiesc intr-o ceata continua, adaugam noptii acesteia putina oboseala si o privire printr-un geam.

 Dincolo de acest geam regasim caldura si singuratate, regasim o fata in miez de noapte.

Discutii,cuvinte,si apoi un strop de ploaie, si uitandu-se lung inspre geam, un alt material de geam se sparse, si lichidul ce ar fii trebuit sa o adoarma, in van se zbate pe lemnul lucios.

Lumini . –La dracu! Zise ea, dincolo de geam.

Vazand ceva luminand in spate, nici astrul martor, nici Luceafarul zburator nu s-ar fii gandit, ce avea de gand acea stinsa de picaturi, noapte.

  „Sa fii romantic in ploaie, la dracu, ce frumos, si uite cum niste cuvinte aprind un chip demult inchis.” Se gandi.Si apoi timp de cateva secunde, imortalul spatiu, ce mananca cate putin din mortalitatea omului, se opri.

   

   Trecu rapid in revista ceva ganduri,ceva fluturi, ceva fioruri deranjante prin stomac,si apoi se puse langa ceva modern,deoarece nu suntem intr-un castel asediat.

Iar printii pe cai albi nu mai exista, si nici domnisoarele stresate de vreun dragon sau zmeu lacom nu mai traiesc.

 Crud,poate un basm ne-ar fii ajutat.

   

   Totul se invarte intre cuvinte, ele iti dau putere, informatia te ridica, caci ea este cea care detine forta mistuitoare.

Si in loc sa spui lucrului pe nume, ii dai o nota conotativa, si in loc sa ajuti sa se inteleaga ii atasezi sensuri divine. Si ce mult ii mai placu acestei fiinte inutile sa se joace intre aceste cuvinte.Sa-i aleaga sensul potrivit, sa caute subintelesul intre paturile calde si in miez de noapte. Si cat de incantator i se paru ca in sfarsit a gasit ce cauta, ca in tot ciudatul acesta se mai ingana un alt fel de ciudat.

    Si la sfarsit.. s-a rupt un drac in Iad. Si a disparut pentru veciie. Nici infernul nu te mai salveaza acum. Caci tot ce-a fost candva ideologic, sau oniric l-ai lasat sa moara sub straturi de ignoranta, sub munti de minciuna, sau pur si simplu l-ai ascuns ca pe o comoara.

     Si nu mai este nici un licar de speranta,nici macar unul simplu, care sa-i mai redea din credinta. Curios, ce-i diferit de atunci, este ca acum...nu ne mai pasa..nici mie, fata din miez de noapte, nici vocii aceleia caruia nu ii tace fleanca..Ne pare rau ca ne-ai ranit, ca te-am ranit,dar nu ai reusit nici o clipa sa ne arati ce vrei,si noi am obosit..si a incetat sa ne mai dea de gandit.