Oameni.....ei..si ..noi

Un om foarte ciudat trecu pe strada si se uita la mine, ma intreba : Tu ? Cu un semn de intrebare in ochi, cu spranceana arcuita si cu privirea goala si plina de repros. I-am raspuns : Eu ! cu aceeasi expresie ca a lui, doar ca mai pronuntata, incercand sa-l imit, ma bufneste rasul, nu am putut ramane serioasa, in situatia de fata. Eu ! Da , trecand pe langa el, si analizand scena din fata mea, nu eram eu protagonista, era ea, o ea importanta pentru un el, si a fost totusi asa de real ca m-a oprit cateva secunde, si am incercat sa-mi explic, EU ? Ce ? Am facut ceva, iar ! Da ma stiam vinovata, eu ! Scena nu mi-era straina, si totusi in secundele acelea poate as fi castigat jumatate de metru si as fi ajuns la destinatie mai devreme, poate cainele din fata mea nu ar fi fost calcat de masina, poate nu as fi avut timp sa ma gandesc ca am anumite greseli repetitive, ca sunt om, ca oricine in viata are ceva de ascuns. Dar cateva secunde acelea mi-au fost furate si eu le-am lasat sa mi se ia, pentru ca in panoul blocat si papusa marioneta ce devenisem simteam ca totul s-a derulat prin fata mea si au inceput sa mi se perinde ultimele actiuni unde sigur am facut ceva gresit, sau am ranit vreo persoana. Si uite cum sentimentul de vinovatie m-a cuprins, m-a determinat sa-mi las acele cateva secunde sa se piarda, desi poate as fi putut castiga la loto .

O femeie m-a privit, m-a masurat de sus pana jos, si-a dat acordul cu privire la aspectul meu, am urmarit in acelasi timp reactia fetei ei, a ochilor ei ce au dat tonul de acord, ca totul este in regula, nu si-a dat seama ca in acelasi timp, eu ii priveam fata ei, si ca ceea ce se citea destul de clar pe ea eu chiar observ, in schimb cu nonsalanta s-a intors si a pufnit, a plecat in momentul in care ni s-au incrucisat parerile ochilor –a mea dezacord – a ei rusine si iritare- ! Alte cateva secunde pierdute pe marginea observarii mecanismelor mimicii si mintii umane, da,eu ma pierd in fata emotiilor umane, traiesc din ele si mereu incerc cate una noua, si totusi as fi putut castiga la loto, in loc sa stau si sa analizez o femeie ce isi micsoreaza ochii cand incearca sa-mi detecteze defectul pantalonilor, sau bucata de piele ce a zarit-o prin crapatura bluzei.

Un copil, mi-a zambit, si s-a indepartat, nu a pierdut timp, nu s-a oprit, ci doar a zambit si a fugit, acest copil il admir, e inocent si pur, va traii dezamagiri pe parcurs, dar azi, a reusit mie sa-mi faca ziua mai buna. El mi-a daruit inapoi toate secundele pierdute,si mi-a dat un motiv sa zbor. Un lucru neinsemnat, un zambet si am plutit.

Ce ushor de multumit suntem, ce fragili si casanti,gingasi si firavi, in fata sentimentelor,bucuriilor cotidiene. Furam din timp, iar el fura din noi.

PS : Totul e un pamflet si trebuie tratat ca atare,ca si restul scrierilor acestui blog.

O planseta lipsita de culoare!

Gust din viata, gustam din savorile ce ne sunt servite, înghițim in sec,adulmecam si gustam, mii si milioane de reacții se declanșează de la singur stimulent, o feerie de culori si senzații cutremurătoare încep sa se descarce in mintea noastră. Se învîrt precum caruselul, dansează si lansează mii de rachetele in creștetul capului. Încerc să ma conectez la inner me, dar e greu si dificil, pentru ca ma cotropesc multe sentimente diferite. Creierul meu are loc sa le alterneze pe toate, dar nu pot face eu fata, pentru ca ele vin pe rînd,dar ma prind descoperita,ma ataca cu mii de încercări,ma doboară brusc,le simt ca avalanșe,mini-avalanșe,scurte si șocante. Dar le gust, si de fiecare data cînd se retrag, ca un reflux,îmi lasă o noua imagine pe vîrful limbii pentru a o putea digera preț de cîteva secunde, iar apoi rapid, fulminant ma ataca o cu totul alta vraja miraculoasa de emoții si sentimente,probabil îngropate. Milioane de ecrane separate se formează in fata ochilor mei, si le privesc pe fiecare in parte, ma simt de parca as avea o minte tehnologica care trăiește in doua realități, a mea si timpul real. Fiecare din ele pătrund și in realitatea umana, dar in cea ireala, umanul nu poate pătrunde, caci este mai dificil, nu au atribute speciale, supranaturale, sunt simple interacțiuni ale omului din mine care încearcă să-și atingă centrul ireal,ceea ce formează o bariera,in acelasi timp creîndu-mi si mie o încărcătură imensa, care se descarca ca fulgerul, simt cum urca un flux de adrenalina, dar in acelasi timp privesc si celalalte imagini ce-mi distrag senzația primara, si ma poarta înspre abandon total. As vrea sa abandonez, sa-mi las mintea sa trăiască, sa-i dau voie sa ma transporte in lumea culorilor si senzațiilor. Si stele nu se mai aprind, si ochii s-au stins, n-ai avea ce sa mai iei, caci lumea mea e in palma ta. Si te-ai dus, te-ai stins, de intuneric te-ai lasat atins. Lumina .. liniste.. s-a deschis.. o raza de soare a patruns, si in acest univers o floare a inflorit. Bzz ..Bzz..Soneria..aia ciudata, nu vrea sa taca, si ma intorc in vis..ma intorc.. plonjez inapoi..in mintea-mi incinsa de idei, una dupa alta,valuri curg,valuri spumoase,furtunoase,ravasitoare.Te pictez in diferite si mii de ipostaze posibile,imaginare, si vine o vremea cand toate se scurg asemenea paletelor de acuarela de pe panza prost pictata, caci tu nu sti sa ramai, ci doar sa fugi, sa uiti, sa indepartezi..si apoi sa vrei sa sti de ce dupa ploaie umbrele au disparut.

Foc!

Foc,imi trece prin inima,prin vene,foc,si nimic altceva. Imi patrunde in celulele sangelui si le incendiaza pe fiecare in parte, transformandu-le in parti agitate si imposibil de stins. Foc si para.Se sting asa cum vin, carbuni incinsi, cenusa acum. Si eu credeam ca orizontul se deschide,dar se prabuseste in capul meu, si totul redevine roz, si nu un rosu sangeriu,amestecat cu albastrul intunecat ce ador sa-l privesc cand apune soarele.Si a mai trecut o zi, inca o noapte de vis, si m-am apropiat inca putin de paradis. Sunt la usa raiului, bat si se deschide. Diamante si rubine.. ce sunt ele decat niste roci pretioase, supraevaluate,intr-o lume superficiala,si lipsita de afectiune. Asta vad acolo, lumini puternice, aure radiante, ingeri buni. Prefer iadul, ii prefer caldura, greselile, tentatiile , demonii. Unde nu totul e asa de perfect, unde miroase a incins in aer, unde toropeala caldurii te darama, unde culoarea mea preferata domneste. Acolo unde minciunile si meschinaria sunt la ele acasa. Unde nu sunt considerate rebuturi,defecte. Sti iadul a fost creat sa compenseze perfectiunea raiului, sau..din lipsa oamenilor de a atinge starea perfecta, s-a creat domeniul defectuos.Mi-e dor, dar ce atata dor, nu vreau sa imi mai fie dor. Doar vreau sa se duca si atat. Vara a inceput, orizonturi noi se deschid, lumea roieste in jurul meu, iar eu nu sunt in stare sa observ asta, dar cum sa o observ cand in permanenta mintea mea misuna aiurea. Cum sa-i observ privirea inflacarata, cand eu snt prea ocupata sa ma uit dupa ‘ papusei ’ si probabil nici nu ma uit doar admir, si visez , si uite asa mai trece o zi dupa alta, si uite ma mai amestec in ciudatul sentiment al uitarii, sau doar cuplez realitatea din mine cu realitatea adevarata. Dar ciudat sau nu, cred ca tot ce am nevoie acum sunt scantei, daca le am, am si uitat. Brusc voi fi alta persoana, decat cea care am fost pana nu de curand. E greu sti, sa vrei, si sa ineci in uitare ceea ce ti-ai dorit ca focul de arzator si patrunzator. Si totusi oameni suntem,biscutiti mancam.Nu mai este o povara atat de grea de purtat pe umerii mei goliti de vointa, dar totusi, inca imi mananca din concentrare, si ma fura. S-a desvarsit intr-un final, a devenit pura dorinta,irealizabila, caci de data aceasta nu se mai materializeaza sub nici o forma.Si cum ziceam, a inceput realitatea timpului meu interior sa se cupleze cu cea a adevaratei realitati, ce insistam sa o ignor. Ii dadeam cu piciorul si nu sesizam ca de fapt imi pun piedici singura. Mentale, dar am impresia ca aceste capcane sunt mult mai dificil de stapanit,avand in vedere ca mi le puneam singura, cum as fi putut sa ma lupt cu mine, daca nu privind adanc,si realizand cateva lucruri de sine statatoare ca acestea. Si ciudat, e ca vad in altcineva, aceeasi lupta ireala pentru aceleasi nimicuri, si mi se pare o smulgere de vointa si efort inutila. De ce personalitatile aidoma mie, nu se opresc la momentul sugerat ?De ce insistam sa ne aruncam ca niste iresponsabili in vartejul care ni-l declansam noi, de ce ignoram semnele evidente, de ce nu ne punem pe noi pe primul loc si apoi pe ceilalti ?De ce devenim asa de neglijenti cu ceea ce ne doream ante-perioada-dorinte-nestavilite-ale-sufletului-sclipitor ?Da,are si parti frumoase,toata aceasta poveste croita pe marginea catorva momente de maxima placere oferite intr-o doara,dar nu sunt suficiente cat sa inlocuiasca tot ce inainte exista, si apoi pierzi. Dar cum mintea-dornica-de-cunoastere-entuziasmata-maximum isi uita si isi arde principiile, incepem sa ne bazam pe instincte esentiale, primare. Supravietuim mancand timpul,sufletul,inteligenta,viata altora, numai ca sa ne construim vieti-ce-mereu-nu-sunt-suficient-de-bune.

Edward Cullen - BELLA's LULLABY / RIVER FLOWS IN YOU

E foarte frumoasa melodia,vroiam doar sa o impart ..!Sper sa placa.

E Doar Un Sens .. Fara Sens!

E doar un sens fara sens, si cand mintea mea te vrea, insista si nu cedeaza, esti acolo in ea. Impinsa inspre abisul tau, in jocul melancolic, in ploia vietii. Nu-i nimic, te caut si te gasesc, te vreau si vei fi aici. Pentru ca e doar un sens fara sens. Si ma pierd pe drum,inutil dar cu folos. Si culorile se schimba, se preling pe acesti pereti, cad in multiculori,si mi te deseneaza pe tine. Ce pot eu sa mai fac cand sufletul plange si isi doreste, te vrea pe tine, iar piedici nu mai sunt. Curg, curg neincetat, alearga pe corpul meu, picaturile, si incet imi spala gandurile, dar se infierbanta si refuza, nu mai tine de mine, nici de tine. Nici dialogul acesta inceput si nesfarsit nu mai are sens. A inceput, si a continuat, pe drumul lui, in vant purtat. Ce mai imi pasa mie ca maine e o alta zi, este si va fi. Continuarea numai eu o voi sti. Ce oare sa mai linisteasca o minte prea agitata, un pas iute, o cruditate involuntara. Eu am plecat in lumea mea, a cedat sub presiunea ta, dar tu mai sti, oare, imperativ este acum sa-mi achizitionez ziua de maine, sa o agat in calendar, sa-i dau o semnificatie, caci vrea sa-si urmeze cursul ei neperturbat, dar de ce sa o las. Furtuna din mine s-a linistit, a plecat, s-a dus. O apa glaciara, o oglinda de soare. Ce esti tu, un nimeni intr-un nimic. Ce conteaza. Azi nu definesc, nu caut, nu vreau. Ce-mi pasa ?Pentru ca vreau.Contradictie :

Neincetat,neobisnuit,neplanificat,neindicat..plange si poza din perete,imi spune ca tu Suflete, esti un fals, dar ce fals, ce idei, ce seminte se nasc din dosul inconstientului meu. Alerg, acum. Un camp de culori, un camp magnetic, prins in mine. O agrafa te rog, trebuie sa le tin adunate, altfel vor fugi. Sau nu.Azi nu-mi pasa. Azi trebuia sa fie ziua noastra. Si un fluture aripile si le deschide. O albina zumzaitoare polenizeaza florile capsunilor din gradina, cat de frumoasa este natura. Si ploaia de ieri, si cerul strabatut de furia tunetelor, si lungile strigate insotite de patrunzatorul fascicul de lumina lasat pe cerul zanelor. Dar ce frumos ar fi fost un Tu,ei pana atunci va fi doar un simplu compliment facut naturii : e frumoasa. O admir, uite fluturele cum se amesteca in iarba verii, uite cum se scalda in roua diminetii. Si, buna dimineata, lumina..in inima, a cui ?Posedam,da,vrem,nu,adio..tunet de vara,zi de toamna.Dar sti, e doar un sens fara sens, ce acum zboara,inchide aripile,deschide ochii,si casca-i bine.Azi,voi pune un semn,agrafa imi va strivii dorintele nestavilite de impulsuri adancite. Azi,voi calca sarutul tau dulce. Voi uita,voi arunca.Adio si Pa.

Inchisoarea din mine

It’s time for reflecting upon the soul, e timpul sa privim adanc, sa caut o urma adanca de mine in tot amalganul asta amestecat si ravasit de sentimente si dorinte inexistente. E cazul sa privesc la rece, sa-mi readuc personalitatea pe sine, sa pun lucrurile in miscare,sa-mi doresc , dar oare mai imi doresc ceva..ceva sa-mi redea stralucirea culorilor de ieri ?Ciudat sentiment, cand te simti golit de vointa, de viata, de fler, de intuitie…multe adjective, alaturate formeaza o minte agitata. In linistea noptii imi caut cuvintele, ma scutur de cuvinte,incercand sa-mi dau seama ce stare am acum,si de ce ma regasesc in acelasi moment unde am mai fost ? Oare mereu trebuie sa ajung la fundul prapastiei ca sa-mi readun fortele, chiar totul trebuie sa fie fortat ca sa pot sa ma decid daca ziua de maine va fi mai ruoz ca ziua de azi ?Observ ca trebuie sa calc pe anumite tipare demult ingropate si uitate, dar le simt atat de obisnuite,de comune,incat parca niciodata nu am incetat sa le utilizez. Pastrez urme fine din drumuri prapastioase in permanenta. Nu am o frecventa cand le folosesc, dar le cunosc,parti din mine se reunesc usor cu multe din trairile anterioare.Imi conturez din nou un altfel de drum, desenez pe stele cu visele mele, ciudat e ca de data asta sunt vise goale, nu au nici un fel de stimulent care sa-mi dea imboldul de care simt atat de mare nevoia. Nevoi, oameni, ganduri, insir si enumar . Greseli,trecut, prezent .. eu sau trecutul ? Ce mai conteaza, traiesc azi, poate si maine, nu traiesc in spate, merg in fata. Avansez,stagnez. Dar avansez fara precizie, fara sa-mi caut un mod de a-mi planifica viata , dar cum sa-ti planifici viata, nu exista, ca si timpul, este o inconsistenta, relativa. Matematica este o stiinta exacta, restul sunt adevaruri relative, oamenii in schimb, nu sunt relativi. Da, o vorba frumoasa de la un om in varsta: Dragostea este solutia tuturor imposibilitatilor. Partea frumoasa a unei femei, este ca suntem atat de multe lucruri spectaculoase si diferite.. sa fi femeie e un dar ..sa stii sa iubesti e o calitate. Dar tind spre teoria relativitatii, e mai pe gustul meu, mai aproape de mine si de crezurile mele.Astept sa se schimbe ceva,sa vina ceva o forta nenaturala,sa ma smulga din vartejul asta si sa-mi redea stralucirea.Misterios.Integrez in mine medii necunoscute,ma adaptez la situatii neobisnuite,dar nu sunt in stare sa lupt cu psihicul meu,sunt total pierduta cand trebuie sa caut in mine puterea ce-mi da suflu de viata. O inchisoare a minciunilor,muchia cutitului care nu taie prea bine,ci doar zgarie si jupoaie..Cauze,efecte,metode de manipulare,de testare a terenului. Life,mai scurt zis. Contemplez linistea noptii, frumusetea singuratatii. Un om nebun am spus, sa fi singur nu este un rau, ci o inzestrare de care putini se bucura. Limpezimea ideilor,sirurile de ganduri,multitudinea de actiuni declansate in urma fortelor agentilor din exterior,presiunea timpului ce dispare,se evapora.Totul devine curat,inert. Nu mai am justificari pe baza carora sa incerc sa ma eschivez in a infrunta situatia curenta, dar ceea ce realizez este ca in stilul meu de a privii totul acesta neinteles,inca imi mai doresc….

Through the music i hear ! ..

Picture this .. cause it's all over my mind...am o personalitate ciudată, cînd aude un ritm îl asimilează, timpanul meu dansează, pornesc intr-o călătorie, în mintea mea, unde ceva dansează, corpul meu vibrează, trăieşte intr-un fel sau altul prin ritmurile melodiei ce o ascult.. Dar acum.. picture this .. the vibe is strong .. cadru, este esenţial nu ? sparkles .. lumini de intensitate scăzută, o umbra îşi face apariţia, din spatele unei uşi negre opace..o mana face un gest, de chemare, de strigare..un bărbat păşeşte mirosind pala de parfum dispersata în aer de prezenta feminină. Usa se intredeschide, pătrunde înauntru, ochii i se măresc, ea..stand în mijlocul patului, goală, luminile lumanarilor ce o înconjurau daruindu-i o alura misterioasă, un joc de luminite jucîndu-se vesele pe pielea ei marmoreeana, sclipirea unei lumini mai puternice lasă sa i se vadă formele frumoase, creionate ca intr-un tablou, era întruchiparea frumuseţii venusiene, a pasiunii arzătoare, dogorea de feminitate, si flăcări arunca din ochi. O femeie, blondă, al cărui par îi acoperea umerii goi, braţe mlădioase, gît scobit de sculptori, sani rotunzi , coborand pe un abdomen graţios, coapse curbate,stand picior peste picior, leganandu-l ademenitor pe unul, chema barbatul mut de uimire, îl chema înspre ea, excitatia văzîndu-i-se clar prin pantalonii acum stramti pe el, un bărbat..brunet,inalt,ochi albaştri furtunosi, ameţiti de vederea acestei imagini atît de incantatoare...frenezia se dezlantuie, corpuri frematand, atingeri lungi si chinuitoare, corpuri unite,intr-o clipa de placere, placere daruita din ambele parti,focul lumanarilor revarsandu-le umbrele in coltul ferestrei,umbrele furioase ce acum se cautau una pe cealalta. And just touch her, dont act like you dont want it ! Tensiunea creste, miscarile se intetesc, picaturi de pasiune incep sa curga libere, sa alerge in voie pe corpurile lor. Ard, ard intr-un foc mistuitor, adanc, pasiunea este cuvantul ce desemneaza aceasta scena. And free to choose your own ending. Asa percepe mintea mea realitatea unei melodii puternice, o melodie ce te agata, te indeamna sa patrunzi in planul irealitatii ei, si sa o simti cum iti revigoreaza corpul, cum iti trezeste la viata gandurile incuiate bine intr-un cufar imaginar. Feel free, pentru ca uneori avem nevoie de vise, de muzica, indiferent de gen, ea ne linisteste, sau ne instiga. Ne involbureaza gandurile ca marea in timpul furtunii valurile.Ca un flux si reflux. Just be happy your alive.