Fara ecou.

As vrea sa cred ca mi-a mai ramas ceva din ce am fost, as insista sa incerc sa-mi aduc aminte de tine..dar ce pot sa mai zic, cruda realitatea te-a respins. Nu mai existi. Nici macar nu mai este vorba despre tine. Niciodata nu a fost, ci doar strigatul meu nemuritor, dorinta mea dureroasa de a obtine ce nu am, de a ma metamorfoza in alt om. Ai promis ca nu vei intra cu mine in noul an, de fapt, eu nu am vrut sa te mai vad asociat cu mine, sau langa mine. M-ai epuizat, nu ai fost o victima, nici macar un martir sau vreun sfant,ci pur si simplu ai devenit un decăzut. Razboaie se pornesc, tornade si furtuni, mii si mii de schimbari pe o planeta atat de tanara. De cateva zile tot incerc sa ma conving ca ai merita o simpla explicatie,dar nu o meriti,nu am remuscari,nu ma pot intreba de ce, dar nici nu pot fi judecata, probabil din alte puncte de vedere, nu ma autodistrug,nu, doar traiesc pentru prezentul de azi, pentru ca este un dar, un dar ce maine va fi un trecut dupa care nu vreau sa mai alerg in van. .. de azi pana si ziua de maine va ramane un prezent. Ciudat e ca ma simt eliberata, e ca si cum s-a ridicat un nor de ceata de pe umerii mei, e ca si cum inima mi s-a dezlantuit si in loc de sute de tepi, simt cum mi se umfla pieptul usor si tu nu mai esti acolo sa-i controlezi ritmul, aveam nevoie de asta. Nu am gresit, ci mi-am creat realitatea dupa intensitatea spiritului meu care traieste din emotiile altora. Ai fost prins intr-o criza de personalitate, in care m-am cufundat fara sa-mi dau seama ca era mai mult sau mai putin influentata de tine. Sunt prinsa mereu intre lumi diferite, si nu-mi pasa. Am devenit aroganta, impetuoasa, si totul pentru ca nu-mi pasa. Seman vant si culeg furtuni, nu mai dau nici un pas inapoi,dar stai pana si un sut in fund e un pas in fata, loveste-ma cu putere!.. Am devenit ceea ce mi-am dorit sa fiu, un om fara scrupule, am reusit, am scos cel mai al dracu om din mine, dar nu s-a evaporat total, am fost o mare linistita,serena si pura, am devenit o furtuna pe mare care lasa in urma naufragiati. Acum voi avansa, voi uita pana si ultima urma de tine pe pielea mea...caci ai disparut total din viata mea.Si am intrat intr-un an nou, unde mintea-mi umbla fara ecou, sunt goala,epuizata, dar ma voi intoarce dublu fortificata, nu am sa mai permit sa fiu o jucarie fara baterii,..caci s-au dus zilele unde simteam nevoia sa ma reincarc, acum..sunt eu si atat! In anul meu nou plin de egoism, si fara nici un fel de ecou !

E Doar Un Sens .. Fara Sens!

E doar un sens fara sens, si cand mintea mea te vrea, insista si nu cedeaza, esti acolo in ea. Impinsa inspre abisul tau, in jocul melancolic, in ploia vietii. Nu-i nimic, te caut si te gasesc, te vreau si vei fi aici. Pentru ca e doar un sens fara sens. Si ma pierd pe drum,inutil dar cu folos. Si culorile se schimba, se preling pe acesti pereti, cad in multiculori,si mi te deseneaza pe tine. Ce pot eu sa mai fac cand sufletul plange si isi doreste, te vrea pe tine, iar piedici nu mai sunt. Curg, curg neincetat, alearga pe corpul meu, picaturile, si incet imi spala gandurile, dar se infierbanta si refuza, nu mai tine de mine, nici de tine. Nici dialogul acesta inceput si nesfarsit nu mai are sens. A inceput, si a continuat, pe drumul lui, in vant purtat. Ce mai imi pasa mie ca maine e o alta zi, este si va fi. Continuarea numai eu o voi sti. Ce oare sa mai linisteasca o minte prea agitata, un pas iute, o cruditate involuntara. Eu am plecat in lumea mea, a cedat sub presiunea ta, dar tu mai sti, oare, imperativ este acum sa-mi achizitionez ziua de maine, sa o agat in calendar, sa-i dau o semnificatie, caci vrea sa-si urmeze cursul ei neperturbat, dar de ce sa o las. Furtuna din mine s-a linistit, a plecat, s-a dus. O apa glaciara, o oglinda de soare. Ce esti tu, un nimeni intr-un nimic. Ce conteaza. Azi nu definesc, nu caut, nu vreau. Ce-mi pasa ?Pentru ca vreau.Contradictie :

Neincetat,neobisnuit,neplanificat,neindicat..plange si poza din perete,imi spune ca tu Suflete, esti un fals, dar ce fals, ce idei, ce seminte se nasc din dosul inconstientului meu. Alerg, acum. Un camp de culori, un camp magnetic, prins in mine. O agrafa te rog, trebuie sa le tin adunate, altfel vor fugi. Sau nu.Azi nu-mi pasa. Azi trebuia sa fie ziua noastra. Si un fluture aripile si le deschide. O albina zumzaitoare polenizeaza florile capsunilor din gradina, cat de frumoasa este natura. Si ploaia de ieri, si cerul strabatut de furia tunetelor, si lungile strigate insotite de patrunzatorul fascicul de lumina lasat pe cerul zanelor. Dar ce frumos ar fi fost un Tu,ei pana atunci va fi doar un simplu compliment facut naturii : e frumoasa. O admir, uite fluturele cum se amesteca in iarba verii, uite cum se scalda in roua diminetii. Si, buna dimineata, lumina..in inima, a cui ?Posedam,da,vrem,nu,adio..tunet de vara,zi de toamna.Dar sti, e doar un sens fara sens, ce acum zboara,inchide aripile,deschide ochii,si casca-i bine.Azi,voi pune un semn,agrafa imi va strivii dorintele nestavilite de impulsuri adancite. Azi,voi calca sarutul tau dulce. Voi uita,voi arunca.Adio si Pa.