Cuvinte .. fara viata!

Stele cad fara rost .. le-am spus ca nu te mai intorci .. nu-mi pasa ca ma sting ushor asteptand.. doar lacrimi mi-ai lasat si un suflet pierdut sa-mi tina de urat !
Cuvinte crestate in suflet, cu durere. S-au stins acum, s-a sters. Desi noaptea nu ma lasa sa dorm, si am scris, pana am descarcat totul..pana am ajuns la epuizare.

Si acum scriu din nou, dar de data aceasta scriu in nestire, scriu pentru cea care nu mai sunt. Am un dor, dar e un dor asa de stins, voce nu mai are, un dor asa de indepartat, asa de estompat, incat nici nu il mai aud. Nici ecou nu mai are.

Zambesc, dar zambesc fals. Imi deschid ochii, imi las inima sa rationeze, ii dau voie sa simta. Ii rup lanturile si o eliberez. Sa faca ce vrea. Ce se mai poate intampla, in piept singuratatea deja s-a instalat, imuna sunt demult la tot ceea ce un om ar putea face sa-mi inlantuie la loc inima in lanturile irezistibile ale iluziilor mincinoase.

E racoare afara, e soare. Iubirile se nasc intr-o secunda. Mor in mai putin de o clipita. Permite-ti acum cat inca mai ai cum, caci apoi iti vei dorii lucruri mai imposibile, vei vrea sa atingi idealul si te va lovii groaznic realitatea cruda.

Fluturi, fiori. Perdele de culori lasate peste ochii dornici sa prinda viata. Magie de sentimente, calea viselor deschisa din nou. Calatoresc in pasi de dans in lumea viselor dulci. Nu ma voi mai intoarce pe acelasi drum. Ci voi continua sa visez, caci azi..totul este acoperit de fum. Dar ce fum, cum ma ademeneste, cum ma cuprinde de mijloc si ma invarte. Si ce senzatie, ce adrenalina. Cum imi reda energia, bucuria. Cum clipa incepe sa devina amintire. Ecranele sunt incarcate. Difuzie de sentimente, spectacolul a inceput.

Pacat. Se va sfarsi curand. Nu sunt din piatra. Dar nu imi permit sa pierd asta. Nu mai vreau sa ratacesc ca o naluca prin vise sfaramate. Nu mai vreau sa simt cutitul care-mi sfasie sufletul. Nu mai vreau sa-mi aduc aminte drumul. Chiar daca ma poarta cu pasi repezi inapoi la tine. Il voi sterge.

Eu, sunt persoana care mereu iti va urmarii evolutia, te voi sprijinii, te voi ajuta,iti voi recladii acolo unde totul se darama. Ruinele vor devenii castele feerice. Drumurile prapastioase vor fi alei pline de frunzele viu colorate. Dar nu-mi cere sa simt durere. Nu-mi cere sa vad compasiune. Nu ma forta sa patrund pe un drum intunecat. Nu pot. Sunt prea incarcata. Vreau sa fug de toata durerea din lume. E multa, si eu o simt in fiecare zi.
Nu iti imaginezi cat ma pot lupta cu demonii mei.
Nu, nu stim cine suntem. Nu ne cunoastem. Dar avem forta, si vom depasi asta.

Voi fi aceeasi eu, iar si iar.La nesfarsit si mereu. Nu exista timp. Nu avem margini,limite. Doar ecoul va ramane in spate. El va fi martor, caci am nevoie de unul, care sa ma trezeasca uneori. Caci eu dorm si visez in permanenta. Asa sunt conceputa, sa gasesc o poveste in orice. Sa visez, sa culeg visele nespuse. O singura poveste in schimb, va ramane legata de mine intotdeauna. Voi imbatranii, si am sa le-o spun si lor, celor ce vor veni. Cei care ma vor intreba cine esti, le voi spune cel mai frumos inger din Rai.Cel cu care am creat un taram magic intangibil. Vei fi amintirea mea calda. Si prin ochii mei de te vei privii, vei vedea, ca mereu orice as face, vei fi umbra mea, ecoul mintii mele nelinistite.

Caci te voi pastra ca fiind o parte din mine. Partea care-o urasc cel mai mult si o doresc intens,in acelasi timp, partea care m-a intregit, si datorita careia am explorat fiecare inch din aceasta lume incredibila si halucinanta. Partea fara de care nu am sa mai pot continua daca o voi pierde. Dar chiar si asa, tu ai format o parte din mine.Te voi pastra…


..m-am gandit..reflectia ta o sa o port mereu cu mine, in oglinda iti voi zambi, si iti voi spune ca azi va fi o zi perfecta. Si voi merge pe strada, si totul va fi vesel si va zambi alaturi de mine. Ma voi certa cu tine in continuare..pentru ca cine va mai fi acolo sa-mi sopteasca ca trebuie sa mai faci ceva, sau sa ma stimuleze, daca nu tu, tu..personalitatea mea dubla, vocea mea interioara.. Nu voi accepta ca intr-o lume atat de bolnava si de ciudata sa te stingi, nu te voi lasa sa dispari iar. Nu, tu vei ramane cu mine, ne vom juca, vom visa, vom crea, peste munti si mari vom trece.