Totul a inceput intr-o seara racoroasa, intr-o seara linistita,pretutindeni pluteau semne de intrebare si tacerea noptii patrundea in fiecare cotlon umbros al camerei mele. Si a aparut,un copil din neat, un psihic labil, un barbat misterios. Nu era real,nicidecum,nimic tangibil,doar pe plan ireal/virtual, il puteam vizualiza doar prin ochii mintii, dialoguri interminabile aveau loc intre mine si el,patrundeam in necunoscut, adulmecam tot noul, invatam sa descopar, porneam intr-o calatorie,o aventura ce avea sa se termine tragic si dureros,pentru mine..caci eu mi-am creat lumea de basm, unde traiam alaturi de fiinta perfecta,fiinta negresita..dar cum as fi putut sa abandonez acest loc,cand de fiecare data un singur cuvant avea o putere zdruncinatoare, era ca si cum un cutremur devasta totul in calea lui..ce forta au cuvintele. Si m-am inecat,am invatat sa inot in acest mare necunoscut si sa ma joc cu el, jubilam in schimb intre doua realitati, sau cel putin asa credeam..aparuse dorinta, o dorinta este dorinta atunci cand nu se poate materializa, eu in schimb aveam o nevoie, caci dorinta mea se materializa,lua forma, avea voce, avea viata, chiar daca uneori simteam ca doar inot contra curentului inutil si in van, fiecare zi era un nou inceput, nimic nu semana cu ziua ce trecuse. Devenise un ciclu, ziua repaos, mintea mea se odihnea, iar apoi cand linistea noptii cobora incet pe geam, reincepea tumultul, tremurul, entuziasmul. Adrenalina fugea prin vene, dorintele deveneau mai puternice, motivatia crestea, stimuli erau, pentru ca nu dialogam singura, mai exista cineva, era un el..o frenezie dezlantuita, totul era mai intens,iar totul a ramas in trecut. Mi-era dor de tine, cand ai aparut mi-ai gadilat din nou neuronii,i-ai facut activi, dar acum acceptand ca nu mai trebuie sa fiu curioasa, si ca indiferenta, sau sa umblii in intuneric, sa cauti, sa ratacesti,asa cum eu la randul meu am facut te tin in joc, mi se pare banal...dar o iau ca atare, nu mai vreau raspunsuri, nu mai creez lumi unde nu te incadrezi, nu mai esti frumos..ci doar o amintire stearsa, fara gust si insipid. Esti plin de acid si venin, dar veninul tau de data asta nu ma mai atinge, doar ma incearca, dar se retrage la fel de rapid cum si vine.. De ce in tine am pus atatea sperante..pentru ca m-ai stimulat, ai atins toate punctele cheie, iar apoi lumea mea alternativa te-a imbratisat ca pe un trofeu, si te-a suit pe un piedestal de unde nu te-a mai dat jos, realitatea insa este mai dura, nu mai accepta o foaie scrijelita in dorul lelii, dar sunt asa de putini ca tine si ca mine, incat chiar si asa .. ma declar complet dependenta de putinul acesta nemultumitor... Descopar pe zi ce trece cuvintele mele in gandurile altora, dar nu ma ating cu nimic, stiu doar ca si eu am simtit ca ei, dar nu au dreptul sa simta ceva pentru mine, eu nu le-am permis, si nu vreau, pentru ca stiu cat doare, si ce gol imens se aseaza in inima in momentul cand nu sunt raspunse acestor simtaminte ale lor...Frenezia mea,visul meu, realitatea mea, basmul meu...asta imi doresc eu .. pe el..ploaia a fost cheia ce a deschis usa, picaturile de apa au fost cele ce au daruit idei limpezi, ele au format marea in care eu m-am avantat, in ploaia de secrete in care eu mi-am permis sa plonjez, si tot prin ploaie totul se va inchide..un cerc va fi inchis. Sec,ceva s-a intamplat cu mine, ceva ce nu mai pot intelege, si nici nu mai vreau sa o fac. Sec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu