Nu ştiu ce vreau sa scriu cu certitudine,doar ca este posibil sa sar dintr-un subiect în altul, sa mă pierd dintr-o idee în alta..sa deviez de la origine, sa plonjez în necunoscut. Ceva mă determina sa scriu, continuu, nu scriu ca sa exprim, sau sa uit,scriu ca sa-mi reamintesc, în fiecare text îmi inserez un mesaj ascuns, sa pot sa-mi readuc aminte un anume moment prin care am trecut, si vreau sa-l retraiesc sau pur si simplu sa nu-l uit. Nu-mi place sa uit,am devenit conştientă de viaţa,de tot ceea ce mă înconjoară tîrziu, nu-mi pot aminti anii trecuţi in totalitate, multe lucruri îmi scapă, nu mai am o memorie asa de bine antrenată, si-a pierdut din exerciţiu, se pierde în detalii, si uneori chiar îmi joacă feste. Dar pot în linii mari sa-mi desenez paşii ce i-am urmat ca sa formez ceea ce înşiră azi aceste idei. Ştiu ca am fost un copil, care nu s-a maturizat complet, sunt copilăroasă, deşi am crescut, am o vîrstă, dar eu am crescut din vise. Vise ce uneori mi-au fost retezate, călcate in picioare, sfaramate, dar am reusit sa pastrez din fiecare vis ucis o mica bucatica, ce am păstrat-o pana am format un alt vis. Ador sa mă pierd în imaginatia mea, sa zbor in vis, sa privesc cerul si sa imi desenez realitatea. Uneori sunt absenta, nu pot sa privesc totul in jur, sau sa fiu atenta la toate lucrurile mici, vad doar esenţialul, uneori sunt umbra in propria-mi viata, pentru ca atunci alerg in ungherele închise ale minţii mele,căutînd,căutînd ceva sa-mi redea speranta pentru a doua zi. Sunt o persoana optimista, mereu am crezut ca poate fi mai rău, sau poate fi mai bine, desi ma contrazic, argumentînd prima data cu o negatie, dar sunt parţi din mine, uneori rad de necaz, alteori ma bucur de el, putea fi si mai rău. În mintea mea, cea ravasita si disparata in mii de fărîme, ştiu doar ca pot reuşi, sa fac un bine mie sau altcuiva, pot incerca sa vad ziua de maine plina de raze roz, pot vedea unicorni pe pajisti verzi si calde, pot alerga zanele lucitoare, ma pot juca cu licuricii,pot dansa cu roua diminetii si imi pot mangaia parul cu razele soarelui..acolo nimeni nu ma poate ataca, sunt naiva, dar poate doar asa imi pastrez luciditatea, asa reusesc sa trec peste toate greutatile. Este cheia mea la misterul ce ma inconjoara. Pentru ca traiesc si visez. Asa sunt eu, ma vad un om micutz,intr-o multime mult prea furioasa,artificiala,dar o accept asa. Nu poti schimba naravul,chiar daca poti imbraca lumea in straie noi. Dar cred, ca maine poate fi o zi mai buna. Si imi amintesc ca eram un copil tare nazbatic, si tare obraznic. De mica mi-am dorit sa ajung sus, am tintit cat mai sus, chiar daca nu mi-a iesit, dar asa mi-a fost plantat in cap, sa tintesc sus, nu sa fiu un om mediocru. Si inca visez, si imi cladesc castele instabile din nisip, incerc sa-mi fac o scara indestructibila, dar cu timpul, nu voi realiza nimic grabindu-ma, si oricat urasc ideea ca timpul este o solutie, si el le stapaneste pe toate, in demersul lui,voi incerca sa nu plutesc in deriva, ci sa ma ajut de o vasla,sa-mi croiesc drumul. Visele ma hranesc, imi redau linistea. Si asa am inceput sa scriu..pastram jurnale,scriam in nestire, zilele ce ma afectau, incercam mereu sa ma razboiesc cu lumea, dar am aflat pe parcurs, ca nu ma razboiam decat cu morile mele de vant. Si am devenit si o umbra in viata mea, dar acum am luat-o de fraie, si o tin bine, rolul de umbra iti revine tie acum. Mersi, si ai grija de sufletul tau. Nu-l mai golii, nu-i mai pune piedici, lasa-l sa alerge liber, da-i voie sa traiasca prin tine, si te rog ai grija de el,caci altul in schimb nu vei mai primi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu