Sunt bine azi, multumesc de intrebare, dar tu ?

Este totul bine ? E intrebarea care mi-o pun mereu. Da, si oficial totul este superb. Acum te intreb pe tine, este totul bine ? Si apoi intreb pe restul ce ma inconjoara. Am incetat sa mai fac acest lucru, aceasta intrebare cu sens ascuns. Nici macar pe mine nu m-am mai intrebat in ultima perioada. Si ne ascundem intre mii de masti,si cedam psihic tot mai mult, dar zambetul meu il sterge pe al mastii ascunse. Facem ceva in privinta aceasta ? Nu, si nici un deget nu se va misca fara vointa sau stirea mea. A ta, a tuturor, a noastra. Intrebari se nasc zi de zi, dar punem intrebarea corecta ? Esti bine azi ? Ai nevoie de ceva ?Nu sunt bine azi, nu voi fi. Putem sa recunoastem deschis si sa dam actiunilor noastre tacite si inchise un imbold ? Nu. Oameni, sunt si eu om. Si din experienta mea personala stiu ca las totul sa se incarce, sa ma inghita. Si apoi ies la lumina cu o noua zi in minte,dar cu o veche durere in inima. Si generalizez, deoarece toti facem la fel. Una aratam, una simtim, si alta facem. Suntem simpli spectatori, nu alteram cursul vietii, nu intervenim in ceea ce noua ni se intampla. Si totusi, esti bine azi ? Nu. E raspunsul corect, si ar trebuii sa elaboram. Dar cine sa o mai faca, ce oameni ne-am mai numii, cum am mai forma legaturi false si ipocrite, fara el..teatrul ce ne desira pe fiecare in parte. Si las totul sa se petreaca prin fata ochilor, camera cu care imi vizualizez si asist la propria-mi viata. Am uitat, am facut ce m-am temut cel mai mult. Am uitat sa fiu eu. Exista o scapare totusi, dar nu as mai putea sa lupt contra curentului. Si nu, nu sunt bine astazi. Simt cum ma deghizez in fiecare zi intr-un clovn cu un zambet larg, cum distrez publicul spectator, si cum uit ca totusi ceva ma retine. Si apoi om sunt, si dezamagiri ma pandesc la fiecare colt, si un singur cuvant e tot ce forteaza actiunile false. Uneori, as vrea sa asist la povestile altcuiva, as vrea sa mai pot asculta freamatul din lumea altuia. Consider ca am ascultat destul. Si acum, tu ma mai poti asculta ? Evident,m-ai auzit vreodata ? ar mai fi o intrebare. Si intrebari punem mereu, dar niciodata pe cea care trebuie. Aparenta, e tot ceea ne mai salveaza. Prin aparente devenim actori fortati,sau niste masti ingrozitor de teribile, teribile in sensul bun, pentru ca ne lasam dusi de val,si uitam sa mai fim cine suntem, si in lipsa unui bun critic, doar luam notite si continuam sa ne amestecam in scena vietii noastre. Si de ce suntem asa de plapanzi, de ce suntem asa de fragili, de ce toate zidurile coboara la cel mai mic semn de afectiune, le dorim. Oameni,oamenii sunt prea simpli. Si simplitatea e ceea ce ne distruge putinul ramas din noi. Imitam, sau cel putin incercam, slabe sanse sa ajungem vreodata niste profesionisti in ale teatrului arte, o tentativa, asa s-au concluzionat ideile,suntem o tentativa de teatru prost. Nu suntem nici macar obiectivi, mereu subiectivi, pentru ca pierdem sirul scenelor. Si te mai intreb o data,si va ultima..esti bine azi ? Sunt bine azi, multumesc de intrebare, dar tu ? Si ne mai mintim putin, ca aceasta realitate e asa departe,cand de fapt ea te bate pe spate.