..e doar un soc...

E nevoie de un soc, mereu e nevoie de un soc, de o intensitate mai puternica, de un soc in principiu,ca sa te scoată din amorţeală, sa te scoată dintr-o stare de nostalgie. E nevoie de un soc sa iti revii la viata, sa iti ridici ceata din ochi, sa alungi fumul din nări, sa vezi lucrurile pure. E nevoie mereu de acel stimul intens, care trezeşte totul prin tine, pune sângele in mişcare, iti lasă adrenalina sa alerge in voie, sa-ti bata inima de parca ar fugi, dar e nevoie de un soc.


De ce totuşi avem nevoie de un soc, nu ar fi mai simplu sa le facem?! dar ce ne-ar mai lasa un gust dulce si sărat in gura, ce ne-ar mai face ochii sa sclipească, mintea sa încolţească, sufletul sa se înalţe ?Nu ar mai fi un soc, nu ai mai avea satisfacţie, nu ti-ar mai provoca un fel de placere murdara si perversa in acelaşi timp, caci nu ar mai fi un soc.



Ce foc ti-ar mai curge prin vene, ce somn neliniştit te-ar mai trezi in mijloc de noapte transpirat de parca ai alergat 10 kilometrii la galop, ce dorinţe ascunse s-ar mai realiza dacă totuşi nu ar exista un soc? Ce senzaţii neşlefuite, ce simţuri adormite, ce monştrii din noapte sa mai iasă la suprafaţă dacă nu ar fi un soc? De ce as mai continua dacă as fi in siguranţă, ce riscuri mi-as mai asuma daca nu as avea un stimul? Ce simt de libertate, cum as mai aprecia libertatea si independenta ce o am, ce fel as percepe viata? Ar fi goala, ar fi o coaja, si in esenţă as găsi nimic. Pentru ca nu ar exista socul. Nu as mai putea sa vad ca lumea se termina când sunt ameninţată, nu as mai putea sa plâng de parca pământul se rupe dacă nu as fi îmboldită, si atunci de ce sa renunţ la viata? De ce sa renunţ la riscuri, de ce sa nu o complic in continuare ?


Si pierdem din intensităţi, pe parcurs uitam sa fim spontani, uitam de adrenalina, si ne complacem in peisajul sec si monoton, ne lăsăm definiţi de rutina si tabieturi, de obiceiuri cotidiene si de vise stinse. Devenim din ce in ce mai mult cei de mâine, si din ce in ce mai puţin cei de ieri.


De ce as mai face terapie prin scris, de ce sa imi mai caut un refugiu de nimeni atins, de ce sa sap in conştiinţa-mi veşnic prea treaza, fără un soc.De ce mi-as forma realităţi alternative, de ce as avea doua timpuri ale unei singure realităţi, de ce sa încerc sa le cuplez intre ele, fără un soc. Curând voi fi un robot, dar pana atunci nu vreau sa ma trezesc ştiind ca am uitat sa fiu cea de ieri, si am devenit cea de mâine. Inca pot, asa ca loviţi-ma, societate, concepţii,răutăţi, meschinării, cu tot ce aveţi mai bun, nu-mi daţi ocazia sa respir, ca eu din şocuri si decepţii trăiesc, asa ma definesc.



Câteodată focul arde mocnit, o stinghie e tot ce-l porneşte pe un drum ferit, ma propulsează in lumile voastre, eu le deschid, le ating iar apoi ele se incendiază pana ajung scrum. Si din cenuşă eu renasc. Am nevoie de un soc, sa ştiu ca nu trăiesc pentru ziua de mâine, ci pentru şocurile încă neîntâlnite.


E nevoie de el ca sa apreciem puţinul cel avem. Un soc, benefic pentru corp, minte si suflet,pentru toate 3 dimensiunile ce le cream, pentru toate basmele si legendele ce le asimilam.

Si acum simt ca mi-e dor, si imi erodează mintea cu spor, si imi sapa in inima si imi lasă dare cumplite, dar e un soc, ce e vioi si trece prin minte ca un suflu de foc, dar iti urez somn usor puisor, oricât imi este mie de dor..astăzi cerul a plâns cu lacrimi îngheţate, si eu am rămas amestecata in dansul fulgilor plutitori..si am început sa visez..la al meu dor,dar e un soc..si cum as mai putea face distinctia intre furtuna si cutremurul ce îmi tropăie întreaga fiinţă dacă nu as avea parte de acest dor nemuritor...
In schimb..e doar un soc.