Unde sunt şi unde eşti, de ce te caut şi nu te mai găsesc ? Dar apoi eu rămân, si tu priveşti..Nu respinge niciodată pe cineva in mod gratuit...Tot încerc, si încerc si nu-mi iese ,si tot scriu, si tot nu-mi iese nimic . Nu mai pot sa gândesc, si totul e amestecat si e o ceata densa. Se nasc nişte valuri de gânduri in capul meu si nu pot sa ma concentrez la altceva. Ma pot gândi la tine si la noi. Ma pot gândi la ceea ce s-a întâmplat in prezentul apropriat, trecut devenit. Sunt mii şi mii de lucruri frumoase in cele mai mici gesturi insignifiante, sunt culori si artificii, fluturi si apartenenta. Eu aparţin momentelor, clipelor. Eu aparţin intensităţii, imaginaţiei fanteziste, viselor murdare. Eu aparţin ţie. Pentru ca lângă tine am tot si nimic. Langa tine ma pierd si ma regăsesc. Langa tine pot sa adorm si sa-mi doresc liniştită sa nu ma mai trezesc. Tu imi dai ce nu cer, si iau ce nu imi doresc. Si totuşi eu fără tine cine as fi ? M-am definit, in comparaţie cu tine, am învăţat ca fără tine eu aparţin pustiului îngheţat, aparţin singurătăţii si raţionalului, când tu nu eşti, e lipsa ce te înlocuieşte. O lipsa, lipsa sau un gol. Dar totul e in vis, si realul e asa de distinct, e rece si seamănă a toamna ploioasa. Totul e gri, si dispare sub norii plumburii si nervoşi. Nici soarele nu mai răsare, nici inima nu mai cere, caci tu iti iei toată lumea si imi lasi un gol. Tu ramai, dar nu total, tu imi dai, dar nu total, tu ai vrea, dar te pierzi in lumea ta. Si cum as putea sa fac fata unei lumi ce nu o cunosc ? O cunoşteam, dar ai început sa o ascunzi. Si ai început sa uiti cine sunt, cine eram. Suntem la fel, cum eram si înainte. Nu mai încerca sa uiţi, sa laşi in urma, nu încerc sa acopăr nici un trecut, nu încerc sa îngrop nimic, ci doar vreau realul. Vreau momentele in care iti simţeam respiraţia, in care iti auzeam inima cum bătea, iti vreau căldura, dar nu vreau un corp gol. Il vreau pe cel care nici in somn nu-mi dădea drumul, pe cel ce visele nu-l influenţează, ci ma tine aproape de inima lui. Pe cel in ai cărui ochi vad adevărul chiar de buzele mint..Nu vreau sa pierd umbra viselor ce mi-au mai rămas, nu am nevoie de un coşmar dureros, nu as vrea sa arunc peste umăr tot ce m-a transformat la loc in ceea ce sunt langa tine.Si « langa tine » a început sa sune a vis, sa sune a dorinţă, sau cel puţin a nevoie, ca are nevoie de materializare. In schimb nu vreau sa vad o persoana aparenta, pustie, care sta langa mine si pierdut in alte dimensiuni. Cat este de greu oare, sa fugi de tine si sa dai de un alt tu, cat de usor poţi sa uiţi si sa revii altfel ?Nu ai cum sa schimbi dacă in proces nu te laşi ajutat de ceea ce te înconjoară. Nu iti schimbi perspectiva dacă ochii mintii tale nu pot pătrunde mai adânc. Si nici timpul nu te ajuta, si nu te mai îmbrăţişează, devii duşmanul lui pentru ca lupţi contra si încerci sa pui petice in loc de bucăţi întregi. Coase-mi un vis, reda-mi o fărâmă de timp, dar întoarce-te pe acelaşi drum..acelaşi drum nebun.E atât de greu sa încropesc o fraza logica, e un război fenomenal, dar totuşi, vreau sa-mi amintesc, ca aici a fost un capăt de tara .. si un vis doborât înainte sa apuce sa zboare…Nu respinge niciodată pe cineva in mod gratuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu