Iubire : chin sau fericire?

Dragostea sau cel mult iubirea sunt ca vantul, le simti, dar nu le poti vedea. Asa si cu sentimentul magic, il simti, il arati uneori, dar dispare la fel de repede cum l-ai simtit. Suntem in stare sa urcam munti, sa calatorim pe mari, sa descoperim tarmuri si continente noi, dar nu suntem in stare sa ne daruim. Niciodata completi, mereu cazuti pe ganduri, tot timpul in cautare, si niciodata langa persoanele potrivite. This is life. Intr-un cuvant sau mai multe cuvinte, suntem in locurile gresite,la momentele nepotrivite. Fericirea e un stimul, un excitant aparent al simturilor. Ne inducem stari de euforie, din micutele stimulente ale nervilor. Totul este efemer. Ca si ceata, apare odata cu zorile, si se disipeaza incet pe masura ce vine ziua peste ele. Zorile sunt o imbinare a noptii cu dimineata, un fenomen. Noi ne bucuram de tot ce ne ofera natura, inconstient. Mereu cerem mai mult, dar nu incercam sa si oferim inapoi. Suntem niste oameni mari, intr-o lume pierduta de ea. Nu stiu daca am putea sa ne regasim, sau totusi mai exista ceva pur si onest in noi ca sa avem cu ce lucra?Si asa se nasc regretele,remuscarile, sau orice alt tip de sentiment ceata.Nu sunt omul in masura sa critic, sau sa asist la ceea ce se intampla in jurul meu, ma las usor cuprinsa de sentimentele cele mai puternice, si mereu sunt in cautare de ceva mai intens decat ceea ce am simtit anterior. Suntem chiar influentabili, si daca ni se ofera ceva magic, nu stim decat sa deterioram.Dar de fiecare data natura, sub ochii ei suntem marionetele ce ne jucam scena. Ea este martorul vesnic al tuturor schimbarilor. Ea si timpul. Doi martori atat de ingemanati care nu se schimba niciodata. Poate doar decorul, dar ei doi vor ramane pururea, altceva nu mai exista atat de permanent si de perfect. Iubirea? Ce este iubirea? Datorita iubirii am avut razboaie, in timpurile vechi, se duelau pentru sentimentul iubirii, trofeul lor era o femeie, care intruchipa idealul de atunci, apoi s-au pornit razboaie,calul troian a aparut datorita unei povesti de dragoste,ideile apar din dorinte nestavilite, si se nasc basme si legende. Omul are lipsuri, el si-ar dori ca Mohamed sa ajunga la munte, dar cel mai bine ar fi ca muntele sa vina la Mohamed. Si daca iubirea ne pune obstacole atat de mari, totusi noi pentru ce luptam? Caci sentimentul acesta se naste din dureri. Iubirea mamei pentru copil, un copil care la nastere provoaca dureri chinuitoare, se uita la cateva secunde dupa ce ochii mamei intalnesc pe cei ai creaturii care s-a format din trupul si sangele ei, o alta durere ce naste iubire. Ciudat, cum de fapt iubirea aceasta creeaza dureri, cum se explica, cum din lucruri groaznice apare ea. Si de fapt ce ne ofera? Un armistitiu pe timp de razboi, un moment de pace in durere, ganduri nemuritoare in iadul propriu, si suntem atat de legati de un sentiment ce manjeste de-a lungul istoriei tot ce ar fi trebuit sa fie frumos. Nu suntem in schimb recunoscatori, pentru ca nici macar iubirea nu ne multumeste, si putini sunt cei ce o ridica la adevaratul rang, caci nu mai exista domnite de vita nobila ce din stima si respect sunt curtate, nici cavaleri pe cai albi. Odata cu iubirea apar si alte nobile trasaturi, iubirea infrumuseteaza, dar in acelasi timp denigreaza, sau injoseste, sau poate nu mai vad eu nimic frumos in ea. Dar uite, de-a lungul secolelor, ce s-a nascut pe langa iubire: un razboi, un duel, o capcana din dragoste. Ucidem pentru iubire, nu ar trebuii sa ni se para ceva suspect? Ne impinge la limitele extreme ale fiintei noastre, da nastere monstrilor oribili ce se ascund in subconstientul adormit.Iubirea, un sentiment atat de frumos, si totusi atat de periculos. Pentru ca nu stim sa il controlam, preia controlul asupra noastra. Si atunci devenim sclavii propriei noastre iubiri. Se zice ca este oarba, dar ne orbeste atat de tare incat suntem in stare sa facem lucruri abominabile? Justificarea: Iubim. Dar cine ne da drept ca sa motivam o crima prin iubire? Ar trebuii sa ocrotim persoanele pe care le iubim, nu sa le inrobim, nu sa le facem vinovate pentru ca unul din noi simte. Iubirea dezvolta si trezeste tot ce ne chinuim sa ascundem atat de greu in noi. Caci suntem niste monstrii slefuiti de trecerea timpului.