O poveste de-a mea..

Intr-un timp vechi si abandonat, într-o noapte neagra si închisă, negrul cobora pe geam, ploaia se scurgea alene pe geamurile încărcate de picături strălucitoare..încerca a-i da o semnificaţie, încerca a-i vedea căldura din inima .. si sunetul din spate o fura si un suspin ii scăpă.. era doar o amintire..una grea si încărcată de timpuri vechi si noi..de voi doi, de amândoi. Au trecut vanturi si ploi, anotimpuri si zile pline de nori..a venit si soarele sa-i îndulcească ziua, dar într-o zi..când el se strădui, s-a ridicat sus sus pe cer si a zis - de aici pot sa te privesc fără sa te mai încălzesc..si apoi..ii flutura parul în adierea sprintena a vântului.. fântâna inimii se îngheţa, si dorul din urma o cuprinse..Ti-as fi spus de m-ai fi întrebat, ti-as fi spus, ca in mine suntem eu si tu, ca ceea ce seamănă a distincţie de persoane e doar o îngemănare de suflete, ti-as fi spus, ca ploaia imi aminteşte de tine, ca ma calmează si marea ma adoarme,culorile ei prinse in valurile tremurătoare imi dau fiori si ma priveşte de parca m-ar chema, ti-as fi spus ca nu respir fara sa-mi amintesc de tine, ti-as fi spus ca orice ai face vei rămâne tu si cu mine…dar acum, acum ce a mai ramas, ce as putea sa adun si sa scad…dar vezi tu, ai privit prin mine si nu cu mine, si ai vazut ce ti-ai dorit, si acum.. marea e învolburată, si inima e deja plecata…fi sigur ca se va intoarce, dar face o călătorie, in jurul raţionalului se învârte si se teme de aprofundarea sentimentalului.. dar tu esti o aventura plina de neaşteptat, te întreci cu timpul, jonglezi cu inima mea si tresalt, umbrele ma înconjoară, dar te voi păstra, in castelul de basm, in noaptea neagra si închisă. Dar ei, cei ce zâmbeau la ziua de ieri vor fi permanenţi, se vor opune tuturor si vor rezista oricăror fenomene dezastruoase ale naturii, ei doi isi vor găsi drumul înapoi, vor trai ca si când mâine nu ar mai fi, caci sunt doi copii…exista o legatura nepătrunsa de natura umana, ceva mai presus de tot ce e comun, exista e un cuvant bun, caci in fantomatica legătură ce o împart, nici densa ceata nu trece, nici suflet de om nu se aude, nici răzleţe rafale de vânt nu adie, caci e strânsă, si asa va rămâne..si cum sa nu auzi cand vântul şuieră nervos, când noaptea plăpândă se lasă ameţită de promisiunile false ale stelelor magice, si de ce ai vrea sa ignori când totul te aşteaptă cu usa deschisa….